Editura Arthur anunță apariția unei noi cărți pentru copii scrisă de J.K Rowling

BUCURESTI - 12 octombrie 2021

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Live site

Editura Arthur are plăcerea să anunțe lansarea unei noi cărți pentru copii scrisă de J.K. Rowling, „Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun” („The Christmas Pig”), pe data de 12 octombrie 2021. Cartea este tradusă din limba engleză de Tatiana Dragomir și publicată în colecția Arthur Gold, într-o variantă cartonată (38.38 lei). Este disponibilă pentru precomandă cu 15% reducere pe site-ul editurii.

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun de J.K. Rowling (Editura Arthur)

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun de J.K. Rowling (Editura Arthur)

 Noua carte le stârnește cititorilor imaginația și îi ajută să inventeze valori care păreau pierdute. Povestea le oferă copiilor șansa de a lua parte la o aventură imaginară și de a descoperi scopuri semnificative. 

Redacția Arthur

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun este publicată simultan în Regatul Unit al Marii Britanii, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda și India, de editura Hachette Children’s Group și în Statele Unite ale Americii și Canada la editura Scholastic. Va fi de asemenea tradusă în peste douăzeci de limbi la edituri din toată lumea – vom putea vorbi așadar de o publicare globală.

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun este o poveste înduioșătoare și incitantă despre dragostea unui băiețel pentru jucăria lui prețioasă și despre cât de departe poate ajunge în căutarea ei. Cartea este o poveste de sine stătătoare, fără vreo legătură cu celelalte cărți scrise anterior de J.K. Rowling și se adresează copiilor cu vârsta minimă de 8 ani. Scrisă de una dintre cele mai mari povestitoare din lume, Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun este o poveste de care se va îndrăgosti întreaga familie.

 

Despre carte

Jack îl iubește pe Um Porc, jucăria sa din copilăria fragedă. UP a fost întotdeauna alături de el, la bine și la rău. Până când, într-un Ajun de Crăciun, se întâmplă ceva înspăimântător – UP e de negăsit.

Însă Ajunul Crăciunului e o noapte a miracolelor și a cauzelor pierdute, o noapte când toate prind viață – chiar și jucăriile.

Așa se face că Jack și Porcul de Crăciun (înlocuitorul agasant al lui UP) pornesc într-o călătorie uluitoare prin Tărâmul celor Pierduți, un loc cu totul magic. Cu ajutorul unei Merindașe vorbitoare, al unei Busole viteze și al unei creaturi înaripate, pe nume Speranța, își propun să-l salveze pe cel mai bun prieten al lui Jack din ghearele înspăimântătorului Pierzător, ronțăitorul de jucării.

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun e primul roman scris de J.K. Rowling pentru copii de la Harry Potter încoace și îi urmează lui Ickabog, basmul publicat anul trecut, care a constituit întoarcerea strălucită a autoarei la cărțile pentru copii. Ickabog a fost postat online sub formă de foileton, gratis, pentru a le oferi o distracție copiilor în timpul pandemiei, iar fondurile obținute din drepturile de autor au fost donate de J.K. Rowling fundației ei caritabile, Volant, pentru a ajuta grupurile vulnerabile afectate de pandemia Covid-19. Autoarea de abia așteaptă să se reîntâlnească iarna aceasta cu micii ei cititori, prin publicarea Mărețelor aventuri ale Porcului de Crăciun.

Cartea este publicată într-un format potrivit spre a fi dăruită, cu o supracopertă iscusit colorată, cu nouă ilustrații mari alb-negru în interior, întinse pe câte două pagini, și decorată de ilustratorul premiat Jim Field.

 

Despre autoare

J.K. Rowling este autoarea celor șapte volume din seria Harry Potter, traduse în peste 80 de limbi, vândute în peste 500 milioane de exemplare și ecranizate în opt filme de succes. A mai scris încă trei volume scurte, în scopuri caritabile, printre care și volumul Animale fantastice și unde le poți găsi, care ulterior a devenit sursa de inspirație pentru o nouă serie de filme. Povestea lui Harry ajuns adult a fost continuată într-o piesă de teatru, Harry Potter și copilul blestemat, pe care J.K. Rowling a scris-o împreună cu dramaturgul Jack Thorne și regizorul John Tiffany.

În anul 2020, J. K. Rowling s-a întors la cititorii mai tineri cu basmul Ickabog, inițial publicat online, gratis, pentru copiii aflați în carantină, iar fondurile obținute din drepturile de autor au fost mai târziu donate spre a ajuta comunitățile vulnerabile afectate de pandemia Covid-19.

J.K. Rowling a primit numeroase premii și distincții pentru cărțile ei, inclusiv pentru seria de cărți polițiste scrise sub pseudonimul Robert Galbraith. Sprijină numeroase cauze umanitare prin intermediul fundației ei caritabile, Volant, și este, de asemenea, fondatoarea organizației caritabile Lumos, ce îngrijește copiii.

A vrut să fie scriitoare de când se știe și cel mai bine se simte când poate să stea într-o cameră, plăsmuind povești. Locuiește împreună cu familia sa în Scoția.

 

Despre ilustrator

Jim Field este un ilustrator premiat, creator de personaje și regizor de animație. A lucrat la o varietate mare de proiecte, de la videoclipuri muzicale și generic de film, la publicitate și cărți. 

Prima lui carte ilustrată, Cat Ahoy!, a câștigat Premiul „Roald Dahl” și a fost nominalizată pentru Premiul „Kate Greenaway”. De atunci, a ilustrat o grămadă de cărți premiate și bestselleruri pentru copii, inclusiv Oi Frog! și The Lion Inside, seria pentru adolescenți Rabbit and Bear sau romane pentru cititori de peste 11 ani semnate de David Baddiel. Jim Field și-a făcut debutul ca scriitor și ilustrator cu Monsieur Roscoe - On Holiday, o carte bilingvă care își familiarizează cititorii cu primele cuvinte în limba franceză.

Jim a crescut în Farnborough, a lucrat în Londra și acum trăiește în Paris, cu soția și fiica lui.

Despre Grupul Editorial Art

Grupul Editorial ART s-a distins printr-o atenție deosebită acordată atât calității literare, cât și designului cărților pe care le-a editat. Cu un portofoliu de mai bine de 1000 de titluri, Grupul Editorial ART se află în topul editurilor din România, până în prezent fiind dezvoltate șase imprinturi majore dedicate unor categorii de public diferite.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-art/editura-arthur-anunta-aparitia-unei-noi-carti-pentru-copii-scrisa-de-j-k-rowling