LASARE IN PREZENTA AUTORULUI - Funeralii nesfarsite de Visar Zhiti

BUCURESTI - 8 aprilie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Joi, 9 aprilie 2009, ora 13:00 – lansarea romanului la Uniunea Scriitorilor, Calea Victoriei, nr. 115

LASARE IN PREZENTA AUTORULUI - Funeralii nesfarsite de Visar Zhiti

Vor participa:
Dashnor Dervishi, Ambasadorul Republicii Albania la Bucureşti
Laurian Stănchescu, scriitor
Marius Dobrescu, scriitor
Luan Topciu, secretar I la Ambasada Albanie, traducatorul cartii
Roxana Petrescu, PR Manager Grupul Editorial Corint

Visar Zhiti este scriitorul albanez a cărui viaţă şi operă oglindeşte, poate, cel mai bine istoria propriei naţiuni. El a supravieţuit fizic, ca intelectual şi ca artist, în perioada comunistă şi rămâne unul dintre cei mai populari poeţi contemporani din Albania.

Funeralii nesfarsite s-a născut din realitatea unei anxietăţi grave. Este o carte rară, care are puterea de a-i schimba cititorului viziunea asupra vieţii.

Traducere de Luan Topciu
Format: 13x20 cm; 192 pagini
Preţ: 25 lei

VISAR ZHITI s-a născut în anul 1952 la Durrës (Albania). Studiază la Facultatea de Litere, Universitatea din Shkodra. Este arestat şi condamnat la zece ani de închisoare sub învinuirea de „poet decadent şi duşman al poporului” pentru care va fi întemniţat şi torturat în închisorile dictaturii comuniste. După opt ani de lagăr, este eliberat. Din anii ’90 se alătură mişcării democratice, lucrând la primul ziar de opoziţie, Rilindja Demokratike (Renaşterea Democratică). În anul 1993 apare primul său volum de poezie: Kujtesa e ajrit (Memoria aerului), care va fi încununat cu Premiul Republicii Albania; în 1994, cel de al doilea volum, Hedh një kafkë te këmbët tuaja (Aşez la picioarele voastre un craniu); urmat de altele, precum: Mbjellja e vetëtimave (Semănatul de fulgere), Skopje, 1994, Dyert e gjalla (Porţi vii), 1995, Kohë e vrarë në sy (Timpul ucis în ochi), 1997. Lirica sa a fost apreciată deopotrivă de public şi de critică, obţinând mai multe prestigioase premii italiene de poezie: în 1991 „Leopardi d’oro”, în 1997 „Ada Negri”, iar în 2007 premiul „Mario Luzi”.

În anul 2005 apare în Statele Unite ale Americii volumul The Condemned Apple.

Opera sa mai cuprinde romanele: Rrugët e ferrit (Drumurile iadului), Tirana, 2001, Ferri i çarë (Iadul spart), Tirana, 2003, Funerali i pafundëm (Funeralii nesfârşite), Tirana, 2004, Perëndia mbrapsht dhe e dashura (Dumnezeul îndărătnic şi iubita), Tirana, 2006, Shekull tjeter (Alt veac), Tirana, 2008.

În prezent, este ministru consilier la Ambasada Albaniei din Roma.

Despre GRUPUL EDITORIAL CORINT

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflate în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, editurile componente oferă cititorilor peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.



Roxana Petrescu
PR Manager
GRUPUL EDITORIAL CORINT





roxana.petrescu@edituracorint.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-corint1/lasare-in-prezenta-autorului-funeralii-nesfarsite-de-visar-zhiti