Voluntarii internationali îşi petrec vacanţa pe şantierele Habitat

Apahida - 21 iulie 2010

Comunicat tip General in Social

Asociaţia Habitat for Humanity Cluj găzduieşte în săptămâna 19 – 25 Iulie 2010 prima echipă de voluntari internaţionali pe şantierele de vară. Cei 10 americani au venit la Cluj prin programul de voluntariat Global Village, iar în perioada 25 Iulie – 26 septembrie alte 116 persoane – cinci echipe internaţionale – din Statele Unite ale Americii şi
Marea Britanie vor construi la Cluj locuinţe pentru familii în nevoie alături de Habitat for Humanity.

Luni, 19 iulie, a fost prima zi de lucru a primei echipe internaţionale din 2010 pe şantierul Habitat for Humanity Cluj. Cei 10 americani cu vârste cuprinse între 16 şi 65 de ani fac parte din congregaţia Des Moines United Methodist Church din Seatle, SUA. În Câmpeneşti, ei continuă construcţia locuinţei familiei Vlaic şi vor finaliza mansarda casei.

În 2010, pe şantierele Habitat for Humanity Cluj vor veni următoarele echipe internaţionale:
25 Iulie – 1 August – un grup de 10 prieteni ai lui Peter Kooiman, voluntar Habitat Cluj din SUA.
8 – 14 August – 40 de angajaţi ai firmei de avocatură Addleshaw Goddard* din Marea Britanie.
15 – 26 August – un grup de 10 prieteni ai lui Costo Birthday – team lider al Addleshaw Goddard din Marea Britanie.
28 August – 5 Septembrie – 16 angajaţi ai companiei de avocatură Addleshaw Goddard Alliance din Marea Britanie.
24 – 26 Septembrie – 40 angajaţi ai companiei Investec din Marea Britanie.
* Addleshaw Goddard (A.G.) este cea mai fidelă echipă corporatistă a Habitat for Humanity Cluj
(pentru al cinci-lea an pe şantierele din Cluj).

„Voluntariatul în România se găseşte în fază incipientă. Orice contribuţie internaţională este semnificativă pentru ca românii să conştientizeze importanţa voluntariatului pentru eliminarea adăpostirii sărăcăcioase din România. Voluntariatul internaţional este un prilej de schimburi interculturale într-un context mai mult decât firesc. Dat fiind faptul că aceşti oameni voluntariază la orice vârstă şi în afara propriilor comunităţi, ei sunt un model de participare civică bun de urmat.” afirmă Andrei Szanto, director executiv Habitat for Humanity Cluj.

Familia beneficiară de la Câmpeneşti: Ionuţ (ajutor tipograf, 26 de ani) şi Anamaria Vlaic (24 de ani) au doi copii mici: Monica, doi ani, şi Marius, un an, şi trăiesc momentan într-o locuinţă improvizată din curtea casei părinteşti, în comuna Apahida. Pentru că nu aveau spaţiul necesar, Ionuţ şi Anamaria au transformat o parte din şură şi grajd într-un spaţiu de locuit: 30mp în care gătesc, dorm şi îşi îngrijesc copiii. Familia Vlaic va fi ajutată de Habitat for Humanity Cluj să finalizeze locuinţa din satul Câmpeneşti pe care au început să şi-o construiască pe un teren concesionat de la primăria Apahida.

Beneficiarii Habitat sunt familii harnice, muncitoare, dar care din cauza stării lor materiale mai precare, nu au acces la o altă modalitate de a beneficia de o locuinţă decentă. Aici intervine rolul Habitat for Humanity, alături de partenerii săi. Prin ratele fără profit, dar şi prin munca voluntară, familiile selectate ajută alte familii în nevoie, ceea ce face ca programul Habitat să fie un program inedit, prin care întreaga comunitate are de câştigat, creşte
şi se dezvoltă împreună.

Despre Habitat for Humanity Cluj

Habitat for Humanity România construieşte şi renovează locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ pentru şi împreună cu familiile în nevoie urgentă de o locuinţă, al căror viitor este afectat grav de condiţiile în care acestea locuiesc. Materialele provin din donaţii şi sponsorizări, iar construcţia este realizată de către voluntari împreună cu familiile beneficiare. Până acum, 1.628 de familii din România şi peste 400.000 de familii din 100 de ţări din întreaga lume beneficiază de case construite prin programul Habitat. Filiala Habitat din Cluj-Napoca a ajutat deja 270 de familii prin construcţii şi renovări.


Daniela Gheorghe / Public Relations Coordinator Habitat for Humanity Cluj / 0733 410 011 / daniela.gheorghe@habitat.ro

info@habitatcluj.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/habitat-for-humanity-cluj/voluntarii-internationali-isi-petrec-vacanta-pe-santierele-habitat