Inaugurarea celor 116 locuinţe reabilitate în urma inundaţiilor din 2005
Locul desfasurarii: Comăneşti, Muzeul GhikaComăneşti
Organizator: Habitat for Humanity Comăneşti
Comăneşti, 24.01.2006 - Familiile care au fost afectate de inundaţiile din vara anului trecut sărbătoresc inaugurarea celor 116 locuinţe reabilitate cu sprijinul asociaţiei non-profit Habitat for Humanity. Ceremonia are loc joi, 26 ianuarie 2006, de la ora 11.00, la Muzeul Ghika din localitate.
Prefectul judeţului Bacău, domnul Gabriel Berca, este invitatul special al sinistraţilor şi va participa la acest eveniment alături de finanţatorii principali ai proiectului de reconstrucţie: Agenţia de Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite (USAID) şi CHF România, primarul oraşului Comăneşti, domnul Viorel Miron, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, oameni de afaceri importanţi şi reprezentanţi ai ONG-urilor.
„Voi fi prezent la Comăneşti cu bucuria că 116 familii afectate de inundaţii sunt acum în siguranţă. Problemele lor nu se termină aici, însă cea mai mare problemă s-a rezolvat: sunt din nou acasă. ” declară prefectul judeţului Bacău.
Familiile partener vor fi gazdele evenimentului, alături de asociaţia Habitat for Humanity: “Ne gândim mereu la coşmarul prin care am trecut. Acum suntem fericiţi că avem unde să stăm la masă, avem unde să dormim, avem unde face focul, avem unde să ne întoarcem după o zi de muncă”, spune domnul Nagy Vasile, a cărui locuinţă a fost grav afectată de furia apelor.
Alte 38 de locuinţe complet noi vor fi construite de către Habitat for Humanity, împreună cu voluntari şi familiile sinistrate, în baza parteneriatului încheiat cu Primăria Comăneşti. Lucrările vor începe în luna martie 2006 şi vor fi folosite materiale de construcţie de la guvern.
În numele familiilor sinistrate care beneficiază de locuinţe decente, dorim să mulţumim oamenilor, firmelor şi ONG-urilor care au contribuit la succesul acestui proiect: Enache Mihaela şi Erdei Ioana, Amromco Energy, Dual Man, Miculiti & Linklaters, Mondi Packaging, AmCham, Asociaţia Română din Canada, Asociaţia non-profit Ovidiu Rom.
Pascal Gabriel, asistent manager
Tel. 0720550370
Despre HABITAT FOR HUMANITY ROMANIA
Despre Lafarge :
E singura companie din sectorul materialelor de construcţii aflată pe lista „celor mai durabile 100 de corporaţii din lume” în 2009. Lafarge este angajată să respecte principiile dezvoltării durabile de mulţi ani, urmărind o strategie care combină know-how-ul industrial cu performanţa, crearea de valoare, respectul pentru angajaţi şi culturile locale, protecţia mediului şi conservarea resurselor naturale şi energiei. In Romania, Lafarge activeaza cu toate liniile sale de
activitate: ciment, agregate, betoane, gips; are 40 de siteuri operationale, numara 1600 de angajati si in 2008 a fost intre primii 10 contributori la bugetul de stat din Romania.
Despre Habitat For Humanity:
Habitat for Humanity este o asociaţie creştin-ecumenică, non-profit, care a sprijinit în România mai mult de 1.500 de familii defavorizate aflate în nevoie de locuinţă, să se mute în case simple, decente şi sănătoase. Habitat for Humanity este o organizaţie activă în județele Bihor, Cluj, Argeș, Suceava, Bacău, Dolj, Constanţa, Prahova, Neamț şi Timiş. Familiile beneficiare lucrează la construirea propriilor locuinţe alături de voluntari români şi străini. Habitat a ajutat între 2005 şi 2008 peste 550 de familii din Bacău, Argeş, Galaţi şi Dolj, să-şi refacă locuinţele distruse de inundaţii. Companiile multinaționale și românești sunt principalii parteneri Habitat în România, alături de autoritățile locale ce alocă terenurile necesare construcțiilor. La nivel internaţional, Habitat a construit peste 300.000 de locuinţe în 92 de ţări, pentru un număr de peste un milion și jumătate de oameni nevoiaşi.
Habitat For Humanity Cumpăna, înfiinţată în anul 2006, a ajutat până acum 23 familii, schimbând sensul vieţii în bine pentru 83 de persoane. Dintre acestea, şapte familii se bucură acum de îndeplinirea unui vis, acela de a avea propria locuinţă. Cu sprijinul autorităţii locale, care a atribuit asociaţiei Habitat Cumpăna un nou teren în suprafaţă de 12.500 mp, în următorii ani 50 de familii vor beneficia de case decente şi sănătoase.
Participare: Intrare libera