Lucrari de 1 milion de euro pentru 500 de locuinte inundate

Beius - 30 august 2005

Comunicat tip General in Social

Asociatia non-profit Habitat for Humanity Romania a demarat un program de reconstructie a 500 de locuinte afectate de inundatiile din luna iulie. Proiectul, estimat la peste un milion de euro, se desfasoara in 2 zone grav afectate de inundatii, unde Habitat for Humanity are filiale: Comanesti, judetul Bacau si Golesti, judetul Arges. Finalizarea lucrarilor va avea loc in luna martie 2006.

Lucrari de 1 milion de euro pentru 500 de locuinte inundate

“Nenorocirea care a lovit atatea zeci de mii de romani in acest an ne indurereaza si ne da un impuls puternic sa intervenim. Voluntarii nostri, personalul angajat si partenerii nostri vor lucra in lunile ce vin alaturi de familiile sinistrate. Autoritatile locale colaboreaza indeaproape cu filialele Habitat din Comanesti si Pitesti la planificarea reabilitarii locuintelor acestor familii“, declara Adrian Ciorna, directorul national al Habitat for Humanity Romania.

Situatia la Comanesti este dezastruoasa: 64 de locuinte au disparut fiind luate de ape, 97 au fost grav avariate, fara posibilitatea de a fi reparate, 463 au fost distruse partial si 13 sunt deteriorate neputand fi locuite.

In 14 sate din judetul Arges, 347 de locuinte au fost avariate si 29 au fost distruse. Un grup special de persoane afectate il reprezinta familiile de rromi din satul Golesti care locuiau in case improvizate si care, dupa inundatii, au ajuns in prag de prabusire. Peste 20 de familii de rromi dorm in curte, sub cerul liber, de frica sa nu fie prinse sub daramaturi.

Interventia asociatiei Habitat for Humanity Romania consta in ajutarea celor 500 de familii (mai mult de 1250 de persoane) ale caror locuinte necesita fie lucrari de reconstructie, fie lucrari de consolidare sau reparatii ale exteriorului si interiorului caselor afectate.

“Habitat va face toate eforturile posibile pentru a readuce zambetele pe fetele multor familii necajite din acest oras, inaintea Craciunului 2005 si de aceea strangerea celor 1.000.000 de euro necesari reconstructiei este o mare provocare pentru noi. Am fost impresionati de sponsorizarile imediate ale unor donatori: AmCham Romania, Dual Man, Amromco Energy sau asociatia OvidiuRom. Multumim acestora si invitam alti donatori sa ni se alature. Avem deja 60.000 euro stransi si cateva promisiuni ferme de implicare“, a mai spus Adrian Ciorna.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/habitat-for-humanity-romania/lucrari-de-1-milion-de-euro-pentru-500-de-locuinte-inundate