Personalitatile construiesc locuinte decente de Ziua Mondiala a Locuirii

BUCURESTI - 5 octombrie 2009

Comunicat tip General in Social

Astazi, 5 octombrie 2009, se sarbatoreste la nivel international, Ziua Mondiala a Locuirii desemnata de Organizatia Natiunilor Unite, pentru a atrage atentia asupra locuirii saracacioase care afecteaza miliarde de oameni din intreaga lume. ES Jan Sorensen, reprezentantul ONU in Romania si ES Robin Barnett, Ambasadorul UK la Bucuresti alaturi de alte personalitati din Romania si Irlanda de Nord, au participat cu aceasta ocazie pe santierul Habitat for Humanity din Beius, Bihor, la startul BIG BUILD ’09.

Evenimentul de constructie din Beius, judetul Bihor, reprezinta in acelasi timp cea mai mare sarbatoare europeana a Zilei Mondiale a Locuirii. In doar 5 zile, vor fi ridicate cu ajutorul a peste 250 de voluntari internationali si din Romania, 10 locuinte pentru tineri adulti care au crescut in orfelinatele de stat si care nu au beneficiat pana acum de o locuinta decenta. In prima zi de lucru, voluntarii au construit peretii si acoperisul din lemn, au ridicat peretii pe fundatii, au montat termoizolatia pe exterior si au construit cadrele de lemn pentru cele 10 locuinte.

BIG BUILD sarbatoreste in acelasi timp 15 ani de implicare Habitat Irlanda de Nord în construirea de locuinte, comunitati si sperante in intreaga lume si de strans parteneriat si sprijin acordat programului romanesc pina acum, prin prezenta celor 200 de voluntari nord-irlandezi care lucreaza pe santierul Habitat Beius.

In cadrul conferintei de presa organizata pe santierul Habitat, ES Jan Sorensen, reprezentantul ONU in Romania a lansat Raportul Dezvoltarii Umane, raport global elaborat in fiecare an de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Alte teme abordate au fost nevoia de locuinte decente, sigure si accesibile ca pret in Romania si in lume cat si sustinerea principiilor Zilei Mondiale Habitat la nivel mondial. In cadrul lucrarilor de constructie au mai fost participat dl. Emil Constantinescu - Președinte al României 1996-2000, dl.Ian Paisley Jr., politician Irlanda de Nord, dl.Paddy McIntyre, Președintele Housing Authority Irlanda de Nord, dna Monica Tatoiu, CEO Oriflame, dnul Adrian Domocos, primar Beius si reprezentantii Habitat for Humanity in Romania si Irlanda de Nord.

“Sunt situatii in care munca umileste asa cum s-a intamplat in perioada comunista sau in timpurile noastre cand oamenii sunt platiti foarte prost pentru munca lor. Nu este insa si cazul situatiei de fata cand munca inobileaza. Cei prezenti aici sunt toti bucurosi, iar prin munca voluntara se dezvolta prietenii, dar mai ales partea spirituala” a afirmat fostul presedinte Constantinescu si voluntar Habitat for Humanity Romania.

Big Build ‘09 este un eveniment important al ţărilor europene afiliate organizaţiei Habitat for Humanity. Pentru a promova solidaritatea între ţările din Europa şi lupta împotriva locuinţelor sărăcăcioase, numeroase personalităţi din România şi Irlanda de Nord vor sprijni in continuare acest eveniment şi vor voluntaria pe şantierul Habitat de la Beiuş. Maine, in cea de-a doua zi a BIG BUILD, sunt asteptati sa voluntarieze pe santier autoritatile publice locale.

Sponsori de eveniment: Fundaţia Vodafone România, RBS, Lafarge, Adeplast, Aviv Imobiliare
Parteneri media: Crisana, TVS, Radio Transilvania, Web2Dev

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/habitat-for-humanity-romania/personalitatile-construiesc-locuinte-decente-de-ziua-mondiala-a-locuirii