eMAG alege serviciile de găzduire Hostway România

BUCURESTI - 22 februarie 2010

Comunicat tip General in IT&C

eMAG, cel mai mare retailer online de IT&C, este găzduit, începând cu luna aceasta, în centrul de date Hostway România.

Hostway pune la dispoziția eMAG servere dedicate de ultimă generație, bazate pe tehnologie Intel Nehalem, cea mai recentă inovație a Intel. Retailerul va beneficia, de asemenea, de redundanță completă la nivel de aplicații, baze de date, storage, climatizare și alimentare electrică, iar conectivitatea la internet se va realiza prin nu mai puțin de 15 dintre cei mai mari furnizori de internet din țară. Protecția împotriva atacurilor va avea la bază echipamente hardware specializate de filtrare și detecție/prevenție a traficului specific generat de atacatori, soluție ce asigură stabilitatea platformei eMAG față de orice posibilă intervenție externă rău-voitoare.
Utilizatorii vor avea, astfel, în permanență acces la magazinul lor online preferat, pentru că Hostway garantează pentru eMAG respectarea celui mai înalt standard de disponibilitate al industriei de hosting.

Radu Apostolescu, Proprietar și Director de Marketing eMAG:
“Am intalnit la Hostway o echipă foarte deschisă în a găsi soluții personalizate pentru toate nevoile noastre. Deși pare firesc să fie așa, cu greu poți găsi disponibilitatea și flexibilitatea acesta la un jucator de talie mare din piața guvernată de politici destul de rigide a datacenterelor. Suntem bucuroși că migrarea aplicațiilor noastre a decurs perfect și că traficul eMAG nu a fost deloc afectat. Parteneriatul cu Hostway Romania a început cu dreptul și avem toate motivele să fim convinși că așa va și continua.”

Flaviu Rădulescu, Director General al Hostway România:
“Am pus la dispoziția eMAG cele mai performante echipamente din industrie pentru că ne dorim sincer să le oferim cel mai bun serviciu de găzduire din România. Este vorba despre un business al cărui core sunt vânzările online, deci orice problemă de hosting ar atrage pierderi mari clientului nostru. Prin urmare, nu ne permitem să furnizăm altceva decât un serviciu impecabil, atât din punct de vedere al uptime-ului, cât și al vitezei de acces.”

Despre Hostway

Despre eMAG
Lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică, eMAG se număra printre creatorii pieţei de comerţ electronic din România. Adaptarea permanentă a serviciilor la realităţile pieţei şi orientarea către client au propulsat şi au menţinut eMAG în poziţia de lider constant al pieţei, ajungând în prezent cel mai mare retailer naţional specializat de produse IT. eMAG are un portofoliu în care se regăsesc atât produse şi soluţii IT şi de comunicaţii, cât şi echipamente electronice, oferta sa extinzându-se permanent. Compania operează magazinul www.emag.ro precum şi patru showroom-uri în Bucureşti, Iaşi, Ploieşti şi Cluj.

Despre Hostway Corporation și Hostway România
Hostway Corporation oferă servicii de înregistrare domenii, web hosting, colocare, servere dedicate și hosting SaaS pentru mai mult de 1.4 milioane de website-uri și peste 2 milioane de clienți din întreaga lume. Fondată în 1998, Hostway este una dintre cele mai mari companii de hosting la nivel global, cu prezență în 13 țări, 17 centre operaționale și peste 700 angajați.
Contact Hostway România:
Ioana Hreninciuc
Marketing Manager
M: +40 742 078 584
E-mail: ioana.hreninciuc@hostway.ro
ioana.hreninciuc@hostway.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/hostway-romania/emag-alege-serviciile-de-gazduire-hostway-romania