Brandul de cămăși premium MERER deschide primul său magazin fizic în Promenada Mall București București
BUCURESTI - 27 noiembrie 2024
Comunicat tip Produse / Servicii in Retail
După o prezență de peste 12 ani pe piața online din România, brandul premium de cămăși MERER anunță deschiderea primului său magazin fizic în București. Noul MERER SHOP este situat la etajul 1 al Promenada Mall și aduce o experiență unică de cumpărături pentru bărbați.
Magazinul oferă o gamă variată de cămăși autentice – casual, business, ceremonie, modele cu motive tradiționale brodate – dar și o selecție diversificată de alte produse dedicate cadourilor pentru bărbați. Printre articolele disponibile se numără pantaloni, încălțăminte și accesorii din piele, cravate, butoni, pulovere din lână și cașmir, parfumuri italiene Morph în peste 20 de variante, instrumente de scris, butoni și accesorii din piele de la brandurile de lux Montegrappa, Tateossian, Tibaldi, ceasuri Mazucato, etc.
Realizate în atelierul propriu, cămășile MERER sunt disponibile în variante Ready to Wear, adaptate pentru diferite tipuri de conformație corporală (slim fit și regular), dar și în sistem Made-to-Measure (pe măsură). Astfel, clienții pot alege dintr-o selecție de țesături de calitate superioara de la branduri renumite precum Tootal, Cotonificio Ronghi, Albini, Thomas Mason sau Carnet.
„Am deschis acest flagship pentru a oferi clienților noștri oportunitatea de a observa direct calitatea produselor noastre, a țesăturilor și accesoriilor utilizate în manufacturarea cămășilor MERER, lucru mai dificil de realizat în mediul online (www.merer.ro) în care am activat până acum. Totodată, am creat un concept unic de magazin de cadouri pentru bărbați, pe care, în funcție de condițiile pieței, intenționăm să-l extindem în sistem franciză. Este aproape imposibil să pleci de la noi fără să găsești cadoul perfect, fie că este pentru soț, prieten, partener sau colaborator. Până la sfârșitul lunii decembrie, fiecare client beneficiază de 10% reducere la orice cămașă achiziționată.”, a declarat Alin Merer, fondatorul și CEO-ul brandului MERER.
Noul MERER SHOP își dorește să devină o destinație preferată pentru bărbații care apreciază eleganța, calitatea și rafinamentul, dar și pentru cei aflați în căutarea cadoului ideal.