5 sfaturi pentru a alege un nume de domeniu perfect la website

BUCURESTI - 28 decembrie 2022

Comunicat tip General in Afaceri, IT&C, Monden / Lifestyle, Media / Publicitate, Tehnologie

Alegere unui nume de domeniu reprezintă o adevărată provocare, deoarece majoritatea ideilor au fost deja preluate de alte persoane. Totuși, acesta este unul din primii pași în orice business.

5 sfaturi pentru a alege un nume de domeniu perfect la website

5 sfaturi pentru a alege un nume de domeniu perfect la website

Deși nu reprezintă neapărat un element critic pe termen lung, denumirea aleasă are legătură cu brandul tău și îți poate afecta rezultatele. Așadar, asigură-te că aplici următoarele sfaturi pentru a putea lua decizia potrivită!

1. Alege un nume ușor de reținut

Prima condiție pentru că o denumire să fie e memorabilă este legată de lungime. Cu cât ai un nume mai scurt la website, cu atât este mai probabil ca acesta să rămână în mintea utilizatorilor. 

Multe denumiri de-a lungul timpului au fost deja achiziționate, dar se poate în continuare să utilizezi prescurtări. Dacă ai un domeniu lung, s-ar putea să apară greșeli la tastare. Din același motiv, se recomandă o lungime între 6 și 14 caractere.

2. Evită numerele, cratima și literele duble

Orice element de acest tip va duce automat la formarea unei denumiri dificile. Oamenii petrec foarte mult timp online și nu vor reține cifrele, cratima sau litera dublă din website-uri. Uneori, se poate crea inclusiv confuzie cu alte branduri din industrie. 

Acest lucru se întâmplă mai ales dacă utilizezi cuvinte uzuale, iar pe termen lung există consecințe. Folosind un domeniu simplu, eviți situația în care ai o denumire mult prea asemănătoare cu altele. 

3. Introdu cuvinte cheie relevante

Să fii original nu înseamnă să ai o denumire fără cuvinte comune, ci una care este unică. De aceea, simte-te liber să introduci cuvinte cheie. Dacă nu ai suficiente idei, un generator de nume sau un dicționar îți va oferi sugestii adiționale. În afară de keywords, adaugă un cuvânt cu impact emoțional. Folosind această formulă vei reuși să ai un domeniu mult mai specific.

4. Gândește-te la un nume unic

Ai încercat deja o grămadă de denumiri și nu sunt disponibile? Poate că procesul clasic de verificare domeniu nu este cel potrivit, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți. În schimb, vei crea un website personal folosind un nume nou. Inclusiv firme precum ‘’Facebook’’ sau ‘Yahoo’’ au urmat cu succes această strategie. 

Pentru un site de prezentare cu servicii, poți folosi chiar numele tău. Atât timp cât nu există o marcă înregistrată care să fie legată de denumire, nu ai de ce să nu urmezi acest plan.

5. Achiziționează un domeniu deja existent

Multe domenii deținute de alte persoane sunt disponibile la vânzare. O parte din acestea au fost prezente în mediul online de peste 10 ani, iar termenii utilizați le-au crescut foarte mult prețul. Există însă și denumiri mai recente, care pot fi utile în procesul de branding și au costuri accesibile. Așadar, poți lua în considerare inclusiv această alternativă.

Cum alegi extensia la domeniu?

La momentul actual, există peste 400 de extensii diferite din care poți alege. Astfel, vei ajunge să te simți copleșit de numărul de opțiuni. 


Pe de altă parte, ai lucra mai eficient dacă ai lua în calcul cele mai comune alternative:

- .com - Aceasta este cea mai populară extensie online. A fost inițial creată pentru site-uri comerciale, însă în prezent nu are restricții. Folosind un site .com, îți poți prezența conținutul în engleză și vei atrage vizitatori din toate colțurile lumii.

- .net - Acest domeniu este adesea utilizat de firme care activează în domeniul tehnologiei și al networking-ului. Este o idee bună să alegi extensia .net, când cea .com nu mai e valabilă pentru anumite cuvinte cheie. 

- .org - Termenul ‘’org’’ este o prescurtare de la organizație. Această extensie a devenit specifică firmelor non-profit. Nu este o idee bună să folosești .org pentru o afacere clasică, deoarece nu-ți vei forma identitatea în mod corect.

- .info - Ai un website creat precum o bază de date, cu multe informații despre un anumit subiect? În această situație, domeniul .info va fi ideal pentru răspândirea cunoștințelor. 

- .biz - Este un domeniu utilizat de multe ori în industriile B2B. Totuși, poate fi util și pentru o afacere normală.

- .me - Această denumire transmite faptul că ai un website personal. Poate fi un blog sau un portofoliu, dar care nu prezintă o natură comercială.

Opțiunile prezentate mai sus sunt des întâlnite, însă nu vor fi potrivite pentru site-urile în română. În această situație, ar fi mult mai indicat să utilizezi direct un domeniu .ro. Cumpără domeniu .ro dacă publicul țintă se află aici, vei reuși să-i atragi așa atenția. 

Cât de important poate fi un domeniu pentru optimizarea SEO?

Experții în optimizarea pentru motoarele de căutare continuă să dezbată subiectul acesta, deoarece Google nu consideră domeniile un element de bază în ranking. Cu toate acestea, s-a dovedit în trecut faptul că utilizarea anumitor cuvinte cheie în denumire ar duce la creșterea traficului organic și la îmbunătățirea raportului vizualizări/click-uri. 

Acesta este și motivul pentru care domeniile formate dintr-un singur cuvânt au ajuns să fie vândute la prețuri enorme. În plus, folosirea unui ccTLD care indică țara va fi categoric o influență pentru clienții pe care-i vei obține.

De ce numele unui website contează?

Să alegi o denumire pentru site-ul web este o misiune dificilă, dar trebuie să treci prin acest pas pentru a-ți forma o imagine în mediul digital. Domeniul este precum o reprezentare a conținutul care va fi afișat și este un element critic pentru ca alte persoane să te găsească. 

Competiția pe internet devine mai puternică pe zi ce trece, iar firmele care vor reuși să supraviețuiască trebuie să aibă un marketing atractiv pentru vizitatori.

Cum verifici starea unui domeniu?

Numele unui domeniu este precum o adresă virtuală, iar în spatele sau există un IP format din mai multe cifre. Folosind un serviciu de înregistrare, vei afla dacă extensia dorită încă ar fi valabilă și care va fi prețul anual pe care trebuie să-l plătești. În plus, vei știi dacă un domeniu urmează să expire prin funcția WHOIS. 

Asigură-te că există posibilități de extindere și că nu ești limitat de cuvintele utilizate. Pe viitor, s-ar putea să îți dorești să adaugi mai multă varietate în nișa ta și nu trebuie să existe obstacole. Sfaturile de mai sus te vor ajuta să-ți găsești un nume de branding bun și să-ți construiești mai ușor afacerea online!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/verificaredomeniu-ro/5-sfaturi-pentru-a-alege-un-nume-de-domeniu-perfect-la-website