Degustări de vinuri la Iaşi - Casa Bilius

Iasi - 26 octombrie 2010

Comunicat tip General in Turism

Miercuri, 03 noiembrie 2010, începând cu orele 11:00, Casa Bilius din Iaşi va fi gazda unui nou eveniment din seria Degustări de vinuri la Iaşi, organizat de Agenţia de Turism Icar Tours.

În liniştea romantică a Copoului, pe o străduţă cu iz de poezie, atmosferă intimă, specialităţi franţuzeşti şi vinuri alese cu mare grijă, familia Bilius, viticultori din tată în fiu, şi-a deschis porţile casei-restaurant cu acelaşi nume. La Casa Bilius oaspeţii au la dispoziţie preţioase meniuri franţuzeşti alături de specialităţi româneşti. Varietatea de vinuri a restaurantului reuneşte atât vinurile casei, respectiv toate sortimentele de vin de Cotnari, produse chiar pe domeniul familiei, dar şi o selecţie impresionantă a celor mai fine vinuri din podgoriile româneşti.

Pasiunea pentru vin pe care familia Bilius o nutreşte explică alegerea Casei Bilius în calitate de gazdă a celui de al treilea eveniment Degustări de vinuri la Iaşi prin care ICAR Tours continuă iniţiativa de promovare a potenţialului turistic ieşean. Seria evenimentelor este rodul campaniei Săptămâna Turismului la Iaşi, proiect derulat de agenţie în luna mai a acestui an. Drumului vinului ieşean a început din dealul Vişanului, de la Casa Olteanu şi a ajuns în dealul Copoului pentru un popas mai lung: CrameleCopoului şi Casa Bilius.

ICAR Tours îşi propune să contribuie la dezvoltarea brandului turistic al cetăţii Iaşului, atrăgând atenţia asupra valorilor oraşului insuficient preţuite.

Evenimentul va reuni presă, reprezentanţi din industria hotelieră şi specialişti ai vinurilor.

Despre Icar Tours

Icar Tours este prima agentie de turism acreditata pe bilete de avion din zona Moldovei. De peste 13 ani ne pliem pe nevoile clientilor nostri si le oferim servicii turistice la inalte standarde de calitate.

Raluca LUCA
Specialist PR
ICAR Tours

T: 0332 405 742
F: 0232 276 960
M: 0745 028 888


pr@icar.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/icar-tours/degustari-de-vinuri-la-iasi-casa-bilius