KAIZEN pentru IMM-uri

BUCURESTI - 3 aprilie 2012

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri

Este binecunoscut faptul că, după criza din 2008 – 2009, pe plan mondial, IMM-urile au fost cele mai afectate.
Cele care s-au orientat către KAIZEN s-au salvat prin calitatea mai bună a produselor,
eficiența proceselor (reducerea costurilor) și flexibilitatea la schimbare.
De aceea, noul produs dezvoltat de către Institutul® KAIZEN România este destinat să spijine dezvoltarea continuă a performanțelor companiilor românești mici și mijlocii.

KAIZEN pentru IMM-uri

KAIZEN pentru IMM-uri

Programul de implementare, structurat pe 3 niveluri, cuprinde utilizarea tehnicilor și metodelor specifice Managementului KAIZEN, practicat de sute de companii performante din țară și din străinătate, adaptat IMM-urilor.

 

Cele trei niveluri se referă la:

 

Nivelul 1 – implementarea standardelor de bază din cultura KAIZEN;

Nivelul 2 – dezvoltarea performanței în procese prin aplicarea tehnicilor KAIZEN;

Nivelul 3 – obținerea performanței de vârf în domeniul său de afaceri din punct de vederecalitate, eficiență (costuri reduse) și viteză de livrare.

 

Consultanța de specialitate, oferită de experți cu rezultate deosebite în Managementul KAIZEN –LEAN,  precum și adaptabilitatea continuă la nevoile clientului, constituie garanții ale unei dezvoltări continuu armonioase, pe termen lung a companiilor.

 

Avantajele specifice abordăriiKAIZEN pentru IMM-uri”, derivă din structura programului de implementare. Acesta este destinat unui grup de patru sau cinci companii, care vor lucra în paralel, beneficiind astfel de:

Creșterea accesibilității prin reducerea costurilor de implementare;

Îmbogățirea bunelor practici ale fiecărei companii prin schimbul de experiență între participanți și implicarea în grup la rezolvarea problemelor și implementarea tehnicilor KAIZEN;

Recuperarea investiției în instruire încă din primele 6 luni de implementare.

Despre KAIZEN INSTITUTE ROMANIA

Ne adresam Liderilor din Romania care au descoperit calea de succes prin KAIZEN® - LEAN Management, cat si pentru cei care doresc sa obtina reducerea costurilor, o calitate mai buna, profit mai mare, flexibilitate la cerintele pietei si performante semnificative in cadrul companiei.Va asteptam si va stam la dispozitie pentru detalii suplimentare.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ikar-management-consult1/kaizen-pentru-imm-uri