Forumul Legislaţiei Muncii

Locul desfasurarii: Sinaia

Organizator: Ministerul Muncii, CNPAS şi firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii

Forumul Legislaţiei Muncii, ediţia I, care se va desfăşura la Sinaia, în zilele de 28- 29 noiembrie, va dezbate problematica muncii din perspectiva integrării europene: piaţa forţei de muncă după integrarea în UE, contractele colective de muncă în România şi UE, precum şi implicaţiile şi consecinţele asupra salariaţilor în procedurile de fuziune sau transfer de întreprinderi.
La Forumul Legislaţiei Muncii vor participa reprezentanţi ai instituţiilor de reglementare din Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), avocaţi de dreptul muncii, alţi reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, directori generali şi directori de resurse umane, consultanţi şi specialişti în management şi în managementul resurselor umane.
Dezbaterile forumului vor include teme legate de piaţa forţei de muncă după integrarea în UE: evoluţii şi tendinţe, problemele provocate de litigiile de muncă şi prevenirea acestora, desfacerea contractului de muncă şi concedierile colective, sistemul public de pensii şi fondurile private de pensii, problemele privind medicina muncii.
Printre lectori se vor afla Mihai Şeitan- preşedintele CNPAS, Cătălin Dănilă- Secretar de Stat în Ministerul Muncii, Ştefana Aghergheloaei- Secretar General Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Ion Ghizdeanu- Preşedinte Comisia Naţională de Prognoză, Andreea Ionescu- avocat asociat la Ţuca Zbârcea & Asociaţii, coordonatorul departamentului de dreptul muncii, alţi reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi avocaţi specializaţi în domeniu.
Forumul este organizat de Ministerul Muncii, CNPAS şi firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, cu sprijinul Employment Law Alliance, Image Factory şi Bursa Muncii. Parteneri Media: Capital, Evenimentul Zilei, NewsIn şi The Money Channel.


Maria Popescu
tel/fax: 021 317 89 27

Despre IMAGE FACTORY

Despre TRANSAVIA
TRANSAVIA, societate pe acţiuni, cu capital privat românesc a fost înfiinţată în anul 1991, având ca obiect de activitate principal creşterea păsărilor, pornind de la producerea materialului biologic, producerea de furaje combinate, laborator pentru controlul materiilor prime şi furajelor, creşterea puilor pentru carne, abatorizare şi prelucrarea cărnii de pasăre, laborator de analiză a cărnii şi sfârşind cu activităţi de transport şi distribuţie, comercializarea de material biologic, furaje, produse şi semipreparate din carne de pasăre.
În prezent societatea are o capacitate de creştere de 1.700.000 pui pe serie în 6,5 serii pe an, astfel realizându-se anual aproximativ 25.000 tone carne viu. Compania TRANSAVIA realizează 80 tone de carne de pui pe zi, capacitatea totală de producţie a abatorului fiind de 50.000 tone pe an.
Producţia de carne de pasăre se realizează în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu, având certificarea Sistemului de Management al Calităţii (SR EN ISO 9001/2001) şi Sistemul de Management al Securităţii Produsului Alimentar (HACCP). Produsele TRANSAVIA sunt analizate şi certificate de Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex România” şi sub controlul autorităţilor sanitar-veterinare şi de mediu.

Participare: Intrare libera