HP lanseaza cea complexa linie de produse si servicii digitale pentru divertisment din istoria sa

BUCURESTI - 12 ianuarie 2006

Comunicat tip General in IT&C

Compania introduce, de asemenea, noi camere digitale cu facilitati multiple si serviciul Snapfish de filme pentru acasa, simplificand astfel utilizarea fotografiilor digitale

HP a lansat, in cadrul expozitiei anuale Consumer Electronics Show, cea mai complexa linie de produse si servicii digitale pentru divertisment din istoria sa.
Compania a lansat noua modele de televizoare cu definitie inalta, patru notebook-uri de consum si un PC deskop pentru divertisment digital, pe langa sapte camere digitale ultra-compacte, cu facilitati multiple, si un serviciu de filme pentru acasa, oferit de Snapfish, serviciul fotografic online al HP, care le permite clientilor sa vizualizeze, sa stocheze si sa-si partajeze filmele digitale online.
Au fost lansate cu aceasta ocazie si cateva premiere in industrie, precum televizorul care le permite consumatorilor sa vizioneze si sa beneficieze in intreaga casa de filmele, muzica si fotografiile stocate pe PC-urile proprii, si care le ofera in plus acces la internet. HP a lansat, de asemenea, o statie de docare wireless pentru camere digitale si o tehnologie interna care imbunatateste fotografiile intr-un mod creativ, doar prin atingerea unui buton.
Desi anunturile acopera o gama variata de produse, de la televizoare si centre media pentru sufragerii, la PC-uri notebook si dispozitive mobile, toate acestea sunt proiectate pentru a imbunatati si simplifica experienta digitala a consumatorilor.
„Mostenirea HP in ceea ce priveste tehnologia avansata, serviciile si suportul pentru clienti ne permite sa conectam o gama vasta de produse de divertisment digital si prelucrare a imaginilor prin modalitati de care nu dispune nici o alta companie”, spune Satjiv Chahil, prim vicepresedinte de marketing al grupului Personal Systems din cadrul HP. „Aceasta integrare le ofera consumatorilor o experienta de divertisment captivanta, care ii ajuta sa capteze simplu, sa partajeze, sa tipareasca si sa se bucure de continutul digital oriunde si in orice fel doresc.”
Televizoare HP cu definitie inalta si servicii digitale complexe
Linia 2006 de televizoare digitale cu definitie inalta include noua ecrane LCD accesibile, micro-ecrane si modele cu plasma, fiecare dintre acestea oferind o acuratete exceptionala a imaginii si a culorilor, precum si imagini clare, stralucitoare, care aduc la viata cele mai fine detalii.
In varful gamei se afla un televizor LCD HP Advanced Digital Media cu diagonala de 37 de inci, prevazut cu facilitati care nu au mai fost niciodata disponibile la un televizor. Utilizatorii pot viziona filme la o rezolutie inalta sau slideshow-uri cu muzica, toate transmise de pe PC-urile proprii direct pe televizor.
Televizorul ofera de asemenea un set complex de servicii puse la dispozitie de o serie de parteneri din industrie. Utilizatorii pot sa vizualizeze online slideshow-uri, prin intermediul serviciului Snapfish, sau sa asculte peste un milion de melodii prin serviciul Rhapsody oferit de Real Networks, in timp ce amatorii de filme se pot conecta la serviciile CinemaNow si MovieLink pentru a vedea peste 4000 de productii de la Hollywood sau filme video de inalta definitie.
Notebook-urile HP integreaza cele mai noi tehnologii pentru divertisment digital
Cele patru PC-uri notebook HP pentru piata de consum includ cele mai noi versiuni ale cunoscutei serii de PC-uri notebook pentru divertisment, HP Pavilion dv1000, si ale seriei de PC-uri notebook HP Pavilion dv8000, care imbina calculul mobil cu cele mai noi tehnologii pentru divertismentul digital.
Pe langa o camera web integrata, seria HP dv1000 include o versiune actualizata a aplicatiei HP QuickPlay, care le permite utilizatorilor sa vizioneze filme, sa asculte muzica, iar acum sa vizualizeze si fotografii – totul fara o boot-are completa a sistemului. Anumite modele din seria HP dv8000 sunt prevazute acum si cu aplicatia Microsoft Windows® XP Media Center Edition, pentru vizionarea, inregistrarea si intreruperea programelor TV live(1), precum si pentru vizualizarea, editarea si partajarea mediilor digitale.
Seria dv8000 este dotata acum si cu tehnologia HP Ultra BrightView – pentru crearea unei experiente de vizionare similare cu cea oferita de ecranele LCD sau cu plasma, precum si cu cel mai rapid procesor din familia AMD Turion™ .
Capturarea si partajarea fotografiilor si filmelor inovatoare
Noua gama de camere digitale HP eleganta si de dimensiuni reduse, de buzunar, este prevazuta cu ecrane LCD mai mari (si mai stralucitoare), un buton integrat pentru comandarea si partajarea fotografiilor prin serviciul Snapfish, precum si alte noi tehnologii integrate care stimuleaza creativitatea si ajuta consumatorii sa faca fotografii mai bune.
Pe langa lansarea primei statii de docare wireless pentru camere digitale din industrie, HP a adaugat colectiei sale binecunoscute de tehnologii Real Life si facilitatea HP Design Gallery. Aceasta le permite consumatorilor sa aduge elemente creative, cum ar fi margini, efecte artistice si nuante de culoare fotografiilor proprii, prin atingerea unui singur buton de pe spatele camerei, fara sa fie nevoiti sa foloseasca un software sofisticat de pe PC.
Snapfish si-a diversificat activitatea, devenind primul serviciu fotografic online major care ofera si un serviciu de filme pentru acasa. Consumatorii pot acum sa acceseze cu usurinta, sa vizualizeze, sa stocheze si sa-si partajeze online filmele digitale, direct de pe camerele digitale sau telefoanele mobile. Serviciul foloseste o tehnologia dezvoltata de Snapfish, care recunoaste si converteste majoritatea formatelor video digitale intr-unul comun, care poate fi vizualizat cu aproape orice browser Internet.
Extinderea divertismentului digital pe desktopuri
Seria de PC-uri HP Pavilion Media Center TV m7300 face mai simpla ca niciodata vizionarea, intreruperea sau inregistrarea programelor TV live, precum si stocarea, partajarea si utilizarea fotografiilor, a muzicii si a filmelor acasa. m7300, cea mai noua serie din gama de PC-uri HP Media Center, aduce intr-adevar divertismentul digital in sufragerie, printr-o tastatura wireless optionala, un mouse si o telecomanda ce permit controlul continului de la o distanta de pana la aproximativ 3 m. Conectivitatea Wi-Fi integrata, care este optionala, extinde capabilitatile PC-ului in aproape orice colt al casei.
De asemenea, HP introduce doua noi planuri de servicii, proiectate pentru a le raspunde consumatorilor care au intrebari legate de tehnologie. Primul, SmartFriend by HP, este similar cu un serviciu de suport online unde consumatorii pot primi instructiuni si indicatii leagte de utilizarea tehnologiei HP (sa achizitioneze doua planuri de apelare – 30 de minute pentru 59,99$ sau 60 de minute pentru 99,99$ - pentru a li se raspunde la intrebari de tipul „cum sa”). Al doilea, HP PC Tune up Service (este disponibil pentru 99$ si) pune la dispozitie „tehnicieni” specializati, care ghideaza consumatorii prin operatiunile necesare pentru a face PC-urile sa ruleze la cota maxima.
Aceste servicii constituie cele mai noi completari ale portofoliului HP Total Care, programul complex de suport si servicii HP pentru consumatori, care a fost recunoscut recent de J.D. Power si Asociatii pentru oferirea constanta a unor „Servicii excelente pentru clienti”.
Mai multe informatii despre prezenta HP la expozitia International Consumer Electronics Show 2006 sunt disponibile online, la adresa www.hp.com/go/CES2006.


(1) Pentru accesul la programele TV live sunt necesare un tuner TV si o antena, precum si o conexiune prin cablu sau satelit.
Microsoft si Windows sunt marci inregistrate in Statele Unite ale Microsoft Corp. AMD Turion este marca a Advanced Micro Devices, Inc.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/image-forum/hp-lanseaza-cea-complexa-linie-de-produse-si-servicii-digitale-pentru-divertisment-din-istoria-sa