Indaco Systems lansează aplicaţia Lege5 Mobile în cadrul Internet & Mobile World 2013

BUCURESTI - 2 octombrie 2013

Comunicat tip General in Afaceri, IT&C, Tehnologie

Indaco Systems va lansa aplicaţia Lege5 Mobile în cadrul Internet & Mobile World 2013, expo-conferinţă B2B care va avea loc în Bucureşti, pe 9 şi 10 octombrie 2013, intervalul orar 09:00 -– 18:00, la Romexpo. Compania, expozantă în cadrul acestui eveniment, va prezenta vizitatorilor cea mai nouă aplicaţie dedicată informării legislative, pentru dispozitive mobile Android şi Windows Phone 8.

Indaco Systems lansează aplicaţia Lege5 Mobile în cadrul Internet & Mobile World 2013

Participanţii la IM World 2013, cea mai mare expoziţie şi conferinţă din România dedicată soluţiilor digitale, software şi mobile, vor putea testa la stand-ul Indaco Systems noua aplicaţie, pe diverse dispozitive digitale de ultimă generaţie. Compania va desfăşura şi o tombolă în cadrul căreia vizitatorii se vor putea bucura bucura de premii surpriză.

Lege5 Mobile este un produs unic pe piaţa de profil, îmbinând cele mai revoluţionare funcţionalităţi ale unui serviciu de documentare legislativă de top (www.lege5.ro) cu noile tehnologii IT & C. Lucrul cu actele normative este mai rapid şi uşor, utilizatorii putând accesa de oriunde şi oricând informaţiile legislative care îi interesează datorită dispozitivelor mobile pentru care produsul a fost creat: tablete, smartphone-uri.

Specialiştii Indaco Systems au urmărit realizarea unui instrument eficient prin mobilitate şi adaptabilitate, necesar formării şi menţinerii unor businessuri de succes, indiferent de domeniul de activitate. Astfel, aplicaţia Lege5 Mobile oferă utilizatorilor următoarele funcţionalităţi:

- Căutare inteligentă;

- Monitoare şi buletine oficiale;

- Vizualizare act, structură, relaţii şi versiuni;

- Căutare în document cu navigare rapidă;

- Urmărire modificări la nivel de paragraf;

- Acte favorite;

- Notificări legislative;

- Istoric legislativ (pentru tablete);

Comentarii expert, personale şi partajate cu alţi utilizatori (pentru tablete).

Mai multe detalii despre înscrierea şi participarea la Internet&Mobile World 2013 puteţi afla accesând www.imworld.ro.

Despre Indaco Systems

Suntem o echipă pasionată de tot ceea ce înseamnă „software”. Ne-am început activitatea încă din anul 1994 şi de atunci am evoluat odată cu voi, clienţii şi partenerii noştri.

V-am pus la dispoziţie cele mai inovative produse şi servicii destinate documentării legislative, am realizat proiecte majore care v-au ajutat în activitatea profesională, v-am oferit suportul tehnic pentru a fi informaţi corect şi rapid cu privire la schimbările din domeniul legislativ şi IT.

Experienţa ne recomandă.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/indaco-systems/indaco-systems-lanseaza-aplicatia-lege5-mobile-in-cadrul-internet-mobile-world-2013