Constanta este bine reprezentata la Conferinta Internationala Different City – Smart City 2016 Bucuresti 3-4 noiembrie Novotel Events.

Constanta - 3 noiembrie 2016

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica, Tehnologie, Turism

Smart city este un concept relativ recent introdus in Romania de catre administratiile unor orase care pun in centrul atentiei cetateanul si comunitatea. Conceptul este adoptat si promovat inclusiv la nivelul primariei Constanta. Este in primul rand vorba despre siguranta, minimizarea birocratiei (si implicit a coruptiei) in relatia cu administratia publica, mobilitate imbunatatita, sustenabilitate economica si eficienta energetica.

Asociația Clusterul INOMAR, deși fondată de curând și premiată (12 octombrie, 2016) la Camera de Comerț și Industrie a României - Gala Smart City  Industry Awards, cu Premiul I, Categoria Mobility pentru serviciul-platformă INSTANTCOM, iși propune să contribuie la rezolvarea prolemelor turismului în Dobrogea prin dezvoltarea și promovarea unor soluții eficiente și inovative aplicabile întregului lanț de valoare al turismului. Acțiunile Clusterului INOMAR se subscriu politicilor Comisiei Europene și strategiei naționale în domeniu.

După succesul obținut la Gala Smart City Industry Awards cu sistemul INSTANTCOM de comunicații și coordonare a serviciilor comunitare, Clusterul INOMAR a primit invitația de a prezenta strategia și principalele proiecte subscrise misiunii “Dobrogea în Topul Destinațiilor Inteligente ale Europei” în cadrul Conferinței Internaționale Different City – Smart City 2016, București, 3-4 noiembrie, Novotel Events.  Despre proiecte concrete precum TURISFERA,  în domeniul furnizării de resurse umane calificate pentru turism la standard german sau INOPULS,  o bursă a achizițiilor private și schimburilor de oportunități la nivelul membrilor clusterului în permanenet contact cu industria HORECA și mediul educațional, va vorbi președintele Clusterului dobrogean INOMAR, Stănică Enache, în programul primei zile a Conferinței Internaționale Different City – Smart City 2016.

În cadrul aceluiași eveniment va fi prezent și Decebal Făgădău, primarul orașului Constanța, care va prezenta viziunea Smart CT , concept apreciat de către marii jucători și furnizori de sisteme smart city precum CISCO, ORANGE, TELEKOM sau GOOGLE. Materializarea unor secțiuni din strategia lui Decebal Făgădău va contribui categoric la promovarea zonei metropolitane a Constanței ca destinație turistică dar mai ales va ușura mobilitatea, siguranța și sustenabilitatea comunității locale prin introducerea unor sisteme coerente și practice în administrația publică sau serviciile utilitare în folosul cetățeanului constănțean.

Despre INOMAR

Clusterul INOMAR iși propune să contribuie la rezolvarea prolemelor turismului în Dobrogea prin dezvoltarea și promovarea unor soluții eficiente și inovative aplicabile întregului lanț de valoare al turismului. Acțiunile Clusterului INOMAR se subscriu politicilor Comisiei Europene și strategiei naționale în domeniu.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inomar/constanta-este-bine-reprezentata-la-conferinta-internationala-different-city-smart-city-2016-bucuresti-3-4-noiembrie-novotel-events