Europa ta – Viitorul tau: haideti sa decidem IMPREUNA!

BUCURESTI - 15 februarie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Consiliul Tineretului din Romania anunta lansarea nationala a proiectului european: Europa ta – Viitorul tau, adresat tinerilor din Romania in contextul activitatilor prilejuite de aniversarea in 2007 a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. Tinerii intre 18 si 25 de ani sunt invitati sa exprime punctul lor de vedere despre viitorul Uniunii Europene, locul politicilor de tineret in Uniunea Europeana si modul in care ei pot participa la procesul decizional.

Europa ta – Viitorul tau: haideti sa decidem IMPREUNA!

Temele dezbaterilor si ale concursului sunt:
- Democratie si societate civila
- Educatie si Tineret
- Modelul economic si social in Uniunea Europeana.

Intre 15 februarie si 7 martie, vor avea loc dezbaterile la nivel local, urmate de dezbaterea nationala, intre 8 si 9 martie, la Bucuresti. Aceasta va reuni la Palatul Parlamentului peste 50 de tineri din diferite regiuni ale tarii. Dintre acestia, vor fi selectati pe baza unui concurs de eseuri si a unui interviu, cei 4 reprezentanti ai Romaniei la European Youth Summit, ce se va desfasura la Roma intre 24 si 25 martie, unde vor fi aproximativ 200 de reprezentanti din toate statele membre.

Intre 15 si 25 februarie, cei interesati sa participe la concursul de selectie, vor trimite contributiile lor catre CTR, conform informatiilor detaliate de pe site-ul www.ctr.ro. Etapele selectiei nationale vor fi urmatoarele:

-Evaluarea eseurilor si invitarea autorilor celor mai bune dintre ele la dezbaterea de la Bucuresti (maxim 30 de eseuri). Aceasta etapa va fi realizata de un juriu alcatuit din profesori universitari, specializati in domenii relevante pentru cele trei teme. Rezultatele vor fi anuntate cel mai tarziu la data de 4 martie.
-Autorii celor 30 de eseuri selectionate vor participa la un interviu cu un juriu format din reprezentantii mai multor organizatii, ce se va desfasura in romana, engleza sau o alta limba de circulatie internationala, cu ocazia dezbaterii nationale de la Bucuresti. In aceasta etapa se vor alege cei 4 reprezentanti ai Romaniei la Roma.

La dezbaterea nationala de la Bucuresti vor participa reprezentantii structurilor de tineret care au organizat dezbateri la nivel local, precum si tinerii care au obtinut cele mai multe puncte la evaluarea eseurilor scrise.

„Consiliul Tineretului din Romania considera ca este foarte important ca vocea tinerilor romani sa fie auzita in Europa, astfel incat acestia sa-si poata exprima asteptarile de la aceasta mare familie la care tocmai am aderat, cu atat mai mult cu cat tinerii de astazi vor fi principalii beneficiari a ceea ce vaiînsemna Europa in urmatorii 50 ani”, afirma Bianca Nesiu-Bedreag, Presedinte CTR.

Initiativa acestei reuniuni apartine Comisiei Europene, Parlamentului European, Forumului Tineretului European, Comitetului Economic si Social si Comitetului Regiunilor si va avea loc in paralel cu Consiliul European de la Berlin, in cadrul caruia sefii de stat si de guvern vor adopta o declaratie politica privind valorile si ambitiile Uniunii Europene.

Actiunile sunt desfasurate in colaborare cu Reprezentanta Comisiei Europene, Biroul de Informare al Parlamentului European, Autoritatea Nationala pentru Tineret si Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor.

Toate documentele necesare participarii tinerilor in aceasta dezbatere nationala si in competitia scrisa se gasesc pe site-urile www.ctr.ro, www.infoeuropa.ro, www.europarl.europa.eu/bucuresti.


Consiliul Tineretului din Romania – CTR, www.ctr.ro, este platforma nationala care reuneste:
a) majoritatea organizatiilor neguvernamentale de tineret de nivel national
b) organizatii neguvernamentale de tineret afiliate international
c) fundatii judetene pentru tineret/organizatii neguvernamentale de tineret de nivel judetean
CTR reprezinta principalul partener neguvernamental în raport cu autoritatile si institutiile administratiei publice centrale abilitate în domeniul politicii pentru tineret.
Scopul principal al CTR este de a stimula participarea tineretului la viata politica, sociala, economica si culturala a României, precum si de a sustine si promova interesele comune ale membrilor sai la nivel national si international
CTR este membru observator al Forumului Tineretului European (European Youth Forum – www.youthforum.org), cu sediul la Bruxelles, platforma de reprezentare a tineretului la nivel european principal partener de dialog al Comisiei Europene si Consiliului Europei în elaborarea politicilor pentru tineret la nivel european

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inside-brand-srl/europa-ta-viitorul-tau-haideti-sa-decidem-impreuna