Being George Roşu.

George s-a săturat să deseneze. Sau să scrie sentinţe glumeţe pe cartoane colorate. Sau şi una şi alta. Să-ţi povestească despre ce-a mai făcut azi şi despre ce-şi aduce aminte de acum trei zile, despre ce cadouri vrea el să dăruiască prietenilor, să-ţi povestească ce filme a mai văzut (de cele mai multe ori le-a văzut doar el, pentru că încă n-a apucat să le facă, actorii sunt prea fiţoşi ca să joace în filmele lui), despre ornamentele de brad perfecte, despre ce culoare are pisica sa preferată, despre cum a fost la ultima petrecere, despre dimineaţa de a doua zi, despre ce-şi mai aduce aminte din poezia preferată, despre cum arată pozele din călătoriile sale cele mai multe imaginare, să-ţi deseneze prietenii ca să-i recunoşti mai uşor pe stradă, sau portretele celor care conduc lumea, despre cum a fost prima zi de şcoală, despre femeile frumoase pe care le-a întâlnit la teatru, despre prăjiturile pline de frişcă, despre casele pline de fantome şi cutiile care ascund întotdeauna jucării, adică urşi de pluş, despre felurile de mâncare preferate care întotdeauna se asorteză la versuri, nu la vin, despre vinul care se asortează la muzică, nu la fructe de mare care se asortează întotdeauna la o seară ploioasă petrecută singur confortabil într-un fotoliu încăpător. O experienţă doar pentru cei puternici. Sau o experienţă pentru musafirii care vor să ştie tot despre gazdă. De aceea te invită direct în mintea lui. Să vezi cum este să fii George. George Roşu.