3 pași pentru o carieră de succes în domeniul IT

BUCURESTI - 12 martie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, IT&C, Tehnologie, Internet, Cursuri

Live site

Dacă te pasionează domeniul IT, participă la cea de-a treia ediție a programului “INSOFT INternship” ce se adresează studenților din anii terminali și masteranzilor din cadrul facultăților cu profil tehnic.

 „Este o situație din care toată lumea are de câștigat –echipa INSOFT primește o infuzie de energie iar stagiarii au șansa de a dobândi experiență practică, ce îi va ajuta în viitoarea lor carieră. În echipa noastră își vor găsi loc întotdeauna tinerii care vin cu idei noi și modalități originale de a le pune în practică și deja avem mulți stagiari din edițiile anterioare, care au devenit angajați foarte apreciați în cadrul companiei”. 

Cristian Aciubotăriței, CEO INSOFT Development&Consulting

INSOFT Development & Consulting susține tinerii talentați –studenți și masteranzi, cărora li se oferă șansa de a participa la stagii de pregătire și perfecționare în cadrul programului “INSOFT INternship”. Stagiile au o durată de 3 luni și se vor organiza în intervalul iunie-octombrie 2014, fiecare stagiar putându-și alege perioada în care dorește să se alăture echipei INSOFT.

Suntem întotdeauna deschiși dialogului și propunerilor venite din partea tinerilor, și credem că talentul și entuziasmul lor pentru utilizarea tehnologiei reprezintă atuuri importante pentru INSOFT ”, a declarat Cristian Aciubotăriței, CEO INSOFT Development & Consulting.

Pentru a aplica cunoștințele teoretice dobândite în facultate și pentru a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale aceștia sunt cei 3 pași pe care ar trebui să îi parcurgă orice tânăr dornic să urmeze o carieră în IT:

- Să se înscrie în programul “INSOFT INternship”, direct pe site-ul INSOFT sau în cadrul altor evenimente în care este implicată compania –„Stagii pe Bune 2014” sau „Cariere v3.0”;

- Să transmită un CV însoțit de o succintă scrisoare de intenție, în care să menționeze tehnologiile cunoscute și toate proiectele în care a fost implicat pe durata cursurilor universitare;

- Să participe la interviurile organizate pentru selectarea stagiarilor și în cazul în care va fi selectat să profite la maximum de perioada petrecută în INSOFT pentru a acumula cât mai multe cunoștințe practice.

“INSOFT INternship” are ca obiectiv familiarizarea studenților și masteranzilor cu cele mai moderne soluții IT, aplicate practic. Astfel, stagiarii sunt integrați în cadrul echipelor deja existente și au oportunitatea de a intra în contact cu mediul de lucru de zi cu zi, pentru a câștiga experiența rolurilor în proiecte reale.

Continuând buna colaborare cu asociațiile de studenți și cu mediul academic, INSOFT Development & Consulting se alătură și în acest an programelor de recrutare a tinerelor talente -„Stagii pe Bune 2014” - http://stagiipebune.ro/ și „Cariere v3.0” - http://www.as-mi.ro/cariere-v3-0/. Studenții și masteranzii de la facultățile cu profil IT care vor participa la evenimentele organizate în cadrul celor două programe se vor putea înscrie și la stagiile deschise de INSOFT.

Viitorii membri ai echipei INSOFT vor fi selectați în urma unui proces de evaluare a CV-urilor și a scrisorilor de intenție. Stagiile pentru care pot aplica tinerii specialiști IT sunt: analist de business, PHP developer, consultant implementare, junior presales specialist, designer instrucțional, web developer, eContent developer, Java Web Developer. Mai multe detalii sunt disponibile în secțiunea Cariere: http://www.insoft-dc.ro/cariere.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/insoft-development-and-consulting/3-pa-i-pentru-o-cariera-de-succes-in-domeniul-it