Frecventele la control

BUCURESTI - 18 octombrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

Posesorii de licente in banda de 3410-3600 MHz care nu au respectat conditiile din licenta vor trebui sa o elibereze pentru a permite introducerea tehnologiei WiMax, a declarat Catalin Marinescu, presedinte la Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI), administratorul spectrului de frecvente.

Frecventele la control

IGCTI va introduce un standard care sa permita utilizarea WiMax si pentru cei care si-au indeplinit obligatiile din licenta.

„IGCTI reevalueaza licentele din aceasta banda, astfel ca pana in primavara anului viitor sa putem avea o analiza completa”, a spus Marinescu. „Cei care au dovedit utilizarea eficienta a spectrului de frecvente radio vor avea incluse in licenta standarde care sa permita introducerea de noi tehnologii, unul din obiectivele IGCTI”, a adaugat Marinescu.

Procesul de reevaluare se va desfasura pe parcursul a sase luni din momentul in care decizia semnata de presedintele IGCTI va fi publicata in Monitorul Oficial. De la inceputul acestui an, de cand a devenit o institutie autonoma aflata in subordinea Primului Ministru, IGCTI poate modifica legislatia secundara in domeniu, prin decizii ale presedintelui sau.

WiMax este o tehnologie wireless bazata, in prezent, pe standardul 802.16d, care permite conexiuni de la distanta in banda larga (broadband). WiMax poate fi folosit pentru un numar insemnat de aplicatii, cum ar fi conectivitate de mare viteza pentru business.

“Echipamentele WiMax abia acum fac obiectul certificarii, iar faptul ca ne preocupa acest subiect intr-un moment in care discutiile sunt in stadiu incipient arata cat de mult suntem implicati in evolutia tehnologiei inca din faze incipiente”, a mai spus Marinescu.
Echipamentul WiMax este estimat sa ajunga la utilizatorul final la un pret sub 500 de dolari pana la sfarsitul anului si sa scada sub 200 de dolari pana in 2007, conform analistilor. In acelasi timp, pretul echipamentului integrat in notebook-uri este estimat sa ajunga la 50-100 de dolari, conform acelorasi analize.

Despre Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei

IGCTI este o institutie publica ce administreaza spectrul de frecvente radioelectrice, supravegheaza si controleaza activitatile din domeniul comunicatiilor si opereaza, la nivel national, trei proiecte de Guvernare Electronica (www.e-guvernare.ro, www.e-licitatie.ro si www.autorizatiiauto.ro).
IGCTI, str. Italiana, nr.22, sector 2
Claudia Covaci
Director Relatii Publice
Tel:303.29.46
Fax:303.29.92
claudia.covaci@igcti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inspectoratul-general-pentru-comunicatii-si-tehnologia-informatiei/frecventele-la-control