Investeşte în oameni!
Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Formarea continuă a profesorilor de limba română, engleză şi franceză, în societatea cunoaşterii

Oameni diferiți, șanse egale

BUCURESTI - 18 decembrie 2013

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Aproximativ 1000 de cadre didactice au participat în cadrul proiectului FormREF -,,Formarea continuă a profesorilor de Limba română, engleză şi franceză, în societatea cunoaşterii", la acțiuni ce au avut ca scop promovarea educației în spiritul egalității de șanse. Au fost desfășurate 8 conferințe județene, câte una în fiecare județ în care se implementează proiectul, și 3 workshop-uri ce au reunit cadre didactice din toate cele 8 județe.

Egalitatea de șanse este, încă, un deziderat la care aspiră societatea românească. Educația în spiritul egalității de șanse întâmpină multe obstacole ca să treacă de la stadiul de ideal la realitate. Prin acțiunile desfășurate în proiect, participanții au dezbătut problemele întâmpinate la clasă în privința grupurilor vulnerabile și au găsit soluții practice pe care să le aplice în viitor.   

            În cadrul activităților desfășurate a fost aplicat un chestionar care și-a propus să măsoare deschiderea și competența profesorilor către combaterea discriminării în relația cu proprii lor elevi, la care au răspuns peste 600 de cadre didactice.

            Cele mai spectaculoase răspunsuri s-au regăsit la întrebarea care le cerea să indice care consideră ”că ar fi cele mai vulnerabile grupuri în ceea ce privește tratamentul discriminatoriu în cadrul instituțiilor de învățământ?”. În viziunea profesorilor, grupurile cele mai expuse discriminării în școală sunt copii de etnie romă, urmați de cei infectați cu HIV și apoi de cei cu dizabilități fizice. În medie, 75% dintre cadrele didactice și-au exprimat disponibilitatea pentru înscrierea unui elev rom în clasele în care predau. Cei mai lipsiți de prejudecăți au fost profesorii din Vrancea, Buzău și Ilfov. În cazul copiilor cu dizabilități fizice, rezerva cea mai mică o au profesorii/profesoarele din Constanța. Tot Constanța rămâne pe primul loc și în ceea ce privește disponibilitatea de a accepta în clase un elev infectat HIV.

            Proiectul ”Formarea continuă a profesorilor de limbă română, engleză și franceză în societatea cunoașterii” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, SIVECO Romania și TEHNE - Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie.

 Pentru mai multe informații despre activitățile dedicate obiectivelor orizontale, accesați www.formref.ro

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inspectoratul-scolar-judetean-braila1/oameni-diferi-i-anse-egale