Parteneri europeni

Investeşte în oameni!
Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Profesionalizarea carierei didactice - noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova

S-a încheiat formarea cadrelor didactice în proiectul ActorED

BUCURESTI - 10 septembrie 2013

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

2262 de cadre didactice din județele Brăila și Prahova au finalizat cursurile de formare oferite prin proiectul ActorED, depășind numărul persoanelor din grupul țintă estimat inițial, respectiv 2000 de cadre didactice, câte 1000 din fiecare județ în care s-a implementat proiectul. Formarea profesională oferită prin proiect s-a desfășurat în perioada aprilie 2011 – iulie 2013, printr-un program organizat în cinci serii.

Din cei 2262 de participanți, 2206 au obținut certificarea și cele 100 de credite profesionale transferabile, rata personalului din educație și formare certificat atingând 97%, față de 90% estimat inițial în cadrul proiectului.

La nivel de județ, au fost formate 1156 de cadre diactice din județul Brăila și 1106 cadre didactice din județul Prahova. Persoanele formate se încadrează în categoriile: cadre didactice/personal didactic din învăţământul preşcolar, primar, secundar inferior, secundar superior și din învăţământul profesional şi tehnic, din care 461 sunt tineri absolvenţi sub 35 ani, debutanţi în cariera didactică..

Numărul cadrelor didactice din mediul rural care au urmat cursurile de formare profesională reprezintă 45,7% din totalul cadrelor didactice formate în cadrul proiectului. 

Programele de formare profesională dezvoltate și acreditate în cadrul proiectului sunt Formarea competențelor IT, Proiectarea și implementarea curriculum-ului centrat pe competențe, Managementul clasei - gestionarea situațiilor de criză și Metode interactive de predare – învățare. Specificul acestora răspunde nevoii cadrelor didactice de a utiliza noi metode de învăţământ și noi instrumente, în concordanță cu evoluția societății, determinând, totodată, creșterea calității educației și a performanței didactice.

            Proiectul „Profesionalizarea carierei didactice - noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova” este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Casa Corpului Didactic Brăila, Casa Corpului Didactic Prahova și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, în perioada octombrie 2010 – septembrie 2013.

 

Pentru mai multe informații despre proiect accesați www.actored.ro