Anunț demarere proiect “Business Junior - Următorul nivel în pregătirea elevilor pentru era comerțului verde și a economiei sustenabile” SMIS 316905
Giurgiu - 29 ianuarie 2025
Comunicat tip General in Educatie / Cultura
Fisiere atasate:
1738129540_comunicat-de-pres316905.pdfINSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN GIURGIU în parteneriat cu LICEUL TEHNOLOGIC „TIU DUMITRESCU” anunță demararea proiectului “Business Junior - Următorul nivel în pregătirea elevilor pentru era comerțului verde și a economiei sustenabile” PEO/76/PEO_P8/OP4/ESO4.5/PEO_A3/316905.
Prin implementarea proiectului “Business Junior - Următorul nivel în pregătirea elevilor pentru era comerțului verde și a economiei sustenabile” se urmărește creșterea ratei de participare a elevilor din învățământul profesional și tehnic (ÎPT) la programe de învățare la locul de muncă, adresând nevoile pieței muncii prin dezvoltarea competențelor profesionale și transversale. Activitățile includ stagii de practică pentru 253 de elevi înmatriculați la Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu”, în domenii precum comerț și economic. Proiectul sprijină elevii printr-un sistem integrat de practică, incluzând extinderea infrastructurii de practică, diversificarea parteneriatelor cu mediul economic, promovarea dezvoltării durabile și a locurilor de muncă verzi, derularea de activități intensive de învățare la locul de muncă, precum și înființarea în cadrul unității de învățământ a „Centrului de Inovație și Excelență în Practica Profesională”. Totodată, angajatorii vor fi implicați activ, fiind organizată o campanie de conștientizare care urmărește să consolideze 12 parteneriate strategice pentru sprijinirea tranziției elevilor de la educație la muncă.
Un aspect esențial al inițiativei este diseminarea și valorificarea rezultatelor proiectului prin workshop-uri și activități colaborative care să promoveze bunele practici la nivel local și regional. Aceste acțiuni vor contribui la crearea unui sistem de informare coordonată între mediul educațional și angajatori, pentru a răspunde cerințelor actuale și viitoare ale pieței muncii.
Prin aceste inițiative, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN GIURGIU susține dezvoltarea unei oferte educaționale relevante și incluzive, contribuind la creșterea ratei de participare a elevilor din învățământul profesional și tehnic la programe de învățare la locul de muncă și la facilitarea inserției acestora pe piața muncii.
Proiectul “Business Junior - Următorul nivel în pregătirea elevilor pentru era comerțului verde și a economiei sustenabile” PEO/76/PEO_P8/OP4/ESO4.5/PEO_A3/316905 se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 01.11.2024 - 31.10.2027. Valoarea totală a proiectului este de 2.460.458,50 lei, din care 2.091.389,73 lei reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene, 59.283,45 lei reprezintă cofinanțare națională și 309.785,32 lei reprezintă cofinanțare proprie a partenerilor.