Polonezii pe fronturile celui de-al doilea război mondial

BUCURESTI - 8 septembrie 2005

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Institutul Polonez din Bucureşti, Ataşatul Militar al Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti şi Muzeul Militar Naţional vă invită la vernisajul expoziţiei de fotografie „Polonezii pe fronturile celui de-al doilea război mondial”. Evenimentul va avea loc joi, 15 septembrie, ora 14.00, la Muzeul Militar Naţional, str. Mircea Vulcănescu nr. 125-127.

Polonezii pe fronturile celui de-al doilea război mondial

Implicarea forţelor armate poloneze în luptele de pe frontul de Vest, bătălia de la Narwik, luptele din Africa de Nord, lupta soldaţilor clandestini polonezi în ţara ocupată (un exemplu grăitor fiind încercarea eroică, dar tragică, reprezentată de Insurecţia Varşoviană), marşul eliberator al Armatei Poloneze formate în Uniunea Sovietică pe râul Oka – momente glorioase din istoria militară a Poloniei vor fi prezentate publicului bucureştean. Cele 38 de imagini sunt însoţite de comentarii şi de o serie de exponate militare (uniforme militare complete, decoraţii, medalii, ordine şi un drapel militar), care cu siguranţă îi vor încânta pe pasionaţii de istorie.
Polonia a participat la cel de-al doilea război mondial în perioada 1 septembrie 1939 – 8 mai 1945. A fost prima ţară care a opus rezistenţă armată celui de-al Treilea Reich, punând astfel capăt cuceririlor liniştite ale nemţilor în Europa. Tot Polonia este cea care a iniţiat lărgirea coaliţiei anti-naziste, alăturându-se, încă din prima etapă, Franţei şi Marii Britanii.
Statul polonez, care în 1939 a cedat în faţa unor state totalitariste mai puternice – al Treilea Reich şi Uniunea Sovietică - şi-a pierdut independenţa pentru o perioadă de aproape 5 ani. Cu toate acestea, Polonia nu a renunţat la continuitatea politică şi legală. Structuri ale autorităţilor supreme din stat (civile şi militare) au fost refăcute în exil. Aceste autorităţi au început imediat formarea unor forţe armate poloneze care să lupte de partea aliaţilor. În acelaşi timp, în ţară s-a dezvoltat un stat clandestin – fenomen unic în Europa ocupată – cu un sistem administrativ şi educativ bine organizate, şi, lucrul cel mai important, cu o armată.
În mai 1945, Polonia făcea parte din grupul statelor învingătoare ale coaliţiei anti-naziste, având drept simbol steagul alb-roşu înfipt în ruinele Berlinului de către soldaţii Armatei I a Forţelor Poloneze.

Despre Institutul Polonez

Institutul Polonez este o organizaţie non profit, care desfăşoară activităţi culturale în scopul promovării culturii poloneze în majoritatea ţărilor europene (Austria, Belarus, Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie, România, Rusia, Slovacia, Suedia, Ucraina, Ungaria) şi în afara Europei (Israel, SUA), iar din 2004 şi în Republica Moldova. Sursa sa de finanţare o reprezintă Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone.

Aflat în slujba dialogului intercultural şi având ca obiectiv promovarea culturii poloneze în rândul publicului iubitor de cultură din România şi Republica Moldova, Institutul Polonez din Bucureşti abordează în manifestările sale domenii precum: literatura, muzica, artele vizuale, cinematografia, teatrul, lista acestora neoprindu-se aici. Personalităţi marcante, reprezentative pentru fiecare dintre zonele culturale enumerate, sunt invitate să se prezinte publicului amintit, cu scopul de a se face cunoscute şi pentru a cunoaşte, la rândul lor, acest public.

Pentru informaţii complete despre activitatea Institutului Polonez, vă rugăm să accesaţi site-ul www.culturapoloneza.ro

Cristina Iacob
institutul.polonez@culturapoloneza.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/institutul-polonez/polonezii-pe-fronturile-celui-de-al-doilea-razboi-mondial