Proiectul ECORailS - 'Criterii de eficienţă energetică si de mediu pentru achiziţionarea vehiculelor şi serviciilor de transport feroviar regional'

BUCURESTI - 5 mai 2010

Comunicat tip General in Afaceri

Proiectul ECORailS se desfăşoară în perioada 5 mai 2009 – 30 iunie 2011 în cadrul programului Inteligent Energy Europe (IEE) al Uniunii Europene, cu participarea a 15 parteneri din 6 tari. Punctul central al ECORailS va fi în esenţă elaborarea unui Ghid care să pună la dispoziţia Autorităţilor de Transport Public (PTA) o procedură de achiziţii de vehicule şi servicii feroviare bazată pe criterii de eficienţă energetică si de mediu, abordate în perspectiva ciclului de viaţă, cu scopul ca sectorul feroviar să devină mai eficient şi mai prietenos cu mediul înconjurător.

Proiectul ECORailS - 'Criterii de eficienţă energetică si de mediu pentru achiziţionarea vehiculelor şi serviciilor de transport feroviar regional'

În perioada 26-28.03.2010 la Timişoara a avut loc a treia întâlnire a consorţiului ECORailS, întâlnire organizată de către Universitatea Politehnica din Timişoara sub coordonarea D-nei Conf. Dr. Ing. Emilia Mocuţa, cu sprijinul D-lui Ilie Virgil reprezentant al RTFC Timişoara şi cu participarea a SC Integral Consulting R&D, parteneri în proiectul ECORails. Evenimentul a avut ca scop dezbaterea şi pregătirea celei de-a doua versiuni a “Ghidului” ECORailS, versiune care va fi utilizată în cadrul testelor care se vor desfăşura în patru regiuni: Berlin, Lombardia, Øresund, Timişoara.
Pe lângă subiectul principal al discuţiilor au mai fost abordate şi tema diversificării diseminării rezultatelor proiectului, modul în care se vor desfăşura testele în fiecare regiune şi stabilirea rolului fiecăruia dintre actorii implicaţi în activităţile din fiecare regiune. Un punct important a constituit armonizarea activităţilor din celelalte pachete de lucru pentru realizarea obiectivelor proiectului.
Prezentările realizate în cadrul întâlnirii au surprins elementele esenţiale cu privire la elaborarea celei de-a doua versiuni a Ghidului ECORailS pentru a răspunde cât mai bine obiectivelor proiectului dar şi sugestiilor reprezentanţilor diferitelor PTA-uri, TOC-uri (Operatori feroviari), care au participat la întâlnirea din data de 18-19.02.2010 de la Berlin.
În ceea ce priveşte diseminarea, a fost prezentată pe larg necesitatea prezentării proiectului ECORailS unui public de specialitate si de decizie cât mai larg din tarile si structurile specializate ale UE, pentru a se asigura aplicabilitatea rezultatelor proiectului la nivel UE. Primul eveniment de diseminare din 24 iunie 2010, de la Bruxelles, va avea ca scop reunirea autorităţilor regionale de transport feroviar de călători, operatori feroviari, manageri de infrastructură, fabricanți şi alţi factori interesaţi/responsabili de transportul feroviar din ţările din Europa Centrală şi de Vest. Al doilea eveniment similar va avea loc pe 14-15 Septembrie 2010 în România şi va întruni reprezentanţi ai autorităţilor regionale de transport feroviar de călători, operatori feroviari, manageri de infrastructură etc. din ţările din Europa de Est.
Pe data de 28.04.2010 RTFC Timişoara, partener în proiectul ECORailS, a oferit participanţilor la întâlnire o excursie inedită pe traseul de cale ferată Oraviţa – Anina.
Calea ferată Oraviţa-Anina este unicat în ţara noastră precum şi in sud-estul Europei, fiind declarată monument istoric încadrat în grupa valorică “A”. Traseul Oraviţa-Anina se parcurge în 2 ore, cu viteze între 5km/h si max. 30km/h.
De la Oraviţa excursia s-a efectuat cu un tren constituit dintr-o locomotivă Diesel românească, construită special pentru linia Oraviţa-Anina şi două vagoane, dintre care un vagon cu bănci de lemn fabricate în 1930, cu încălzire centrală asigurată de o sobă cu lemne si un boiler construit special pentru a asigura încălzirea acestui vagon.
Traseul este supranumit “Semeringul Bănăţean” datorită asemănării dintre acesta şi calea ferată 'Semering' din Austria, construită între anii 1845-1854. Linia ferată este construită pe o diferenţă de nivel de 340 m pe o lungime de 34 km.
Au fost construite 14 tunele, cu o lungime totală de 2.084 m, şi 10 viaducte. Tunelele au fost săpate manual în piatra
muntelui (orice alta metodă riscând prăbuşirea muntelui) cel mai lung fiind tunelul Gârlişte cu o lungime de 660m.
Viaductul de pe Valea Jitinului are 7 deschideri şi o lungime totală de 130,8 m. Deschiderea din mijloc a acestui viaduct are 31m şi o construcţie metalică cu o înălţime a stâlpilor de 37,18m în timp ce deschiderile externe sunt boltite şi curbate cu raza de curbură de 114m. Este cel mai mare viaduct construit pe întreaga linie şi de remarcat este faptul că partea metalică a fost construită într-o zonă montană, fără macarale, acum 130 ani.
La 15 decembrie 1863 calea ferată Oraviţa - Anina având lungimea de 33.4 km este terminată şi dată în funcţiune atât pentru traficul de marfă cat şi călători.
La Anina am avut minunata ocazie de a vedea o locomotivă cu aburi construită la 1821 de firma STEG din Austria, locomotivă care de asemeni a funcţionat până anul trecut pe traseul montan de cale ferata Oraviţa-Anina, locomotivă pe care astăzi mecanicii o alintă “Neagra”.
Linia ferată Oraviţa - Anina care constituie pe drept cuvânt o artă inginerească a construcţiilor de căi ferate montane din secolul al XVIII-lea, locomotiva cu aburi, muzeul CFR din Reşiţa pe care l-am vizitat la întoarcere, oamenii care au făcut posibilă această excursie, au fost evenimente de neuitat pentru echipa internaţională ECORailS prezentă la această acţiune şi au completat într-un mod inedit întâlnirea consorţiului ECORailS de la Timişoara.
Consorţiul ECORailS este format din următorii parteneri:
1.TSB Innovation Agency Berlin GmbH FAV – Transport Technology Systems Network – Germania (coordonator)
2.Senate Department for Urban Development - Germania
3.Pro Rail Alliance - Germania
4.KCW GmbH - Germania
5.Berlin University of Technology - Germania
6.Trafikstyrelsen - Danemarca
7.Transportforskningsgruppen I Borlänge AB - Suedia
8.Province administration of Brescia - Italia
9.Università Commerciale 'L. Bocconi' - Italia
10.Università di Roma 'La Sapienza' - Italia
11.Integral Consulting R&D - România
12.Universitatea POLITEHNICA din Timisoara - România
13.SNTFC CFR Călători SA– Regionala de Transport Feroviar de Călători Timişoara - România
14.Budapest University of Technology and Economics - Ungaria

Despre Integral Consulting R&D

Comunicat ECORailS/
Integral Consulting R&D

www.ecorails.eu
office@integralconsulting.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/integral-consulting-rd/proiectul-ecorails-criterii-de-eficienta-energetica-si-de-mediu-pentru-achizitionarea-vehiculelor-si-serviciilor-de-transport-feroviar-regional