Intercont Music şi Ducu Bertzi vă invită la un pahar de vin fiert şi o cană de ceai fierbinte, cu ocazia lansării albumului de colinde “Seară de Crăciun”

BUCURESTI - 21 noiembrie 2005

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Lansarea va avea loc miercuri, 23 noiembrie, începând cu orele 14:00, la librăria Cărtureşti (lângă cinematograful “Patria”)

Intercont Music şi Ducu Bertzi vă invită la un pahar de vin fiert şi o cană de ceai fierbinte, cu ocazia lansării albumului de colinde “Seară de Crăciun”

În acest weekend, Ducu Bertzi şi prietenii săi Marius Baţu şi Mihai Neniţă au susţinut trei concerte în Franţa, la Montpellier, Sete şi Marsilia. La întoarcerea din Franţa, cu forţe proaspete, Ducu se pune din nou pe treabă. Astfel, vă invităm să participaţi la lansarea albumului său de colinde, “Seară de Crăciun”. Fapta se va comite miercuri, 23 noiembrie 2005, la librăria Cărtureşti de pe strada Pictor Verona, începând cu orele 14:00.

“În februarie 2005 m-am hotărât să înregistrez un nou album de colinde. Învăţasem câteva colinde noi, necunoscute marelui public, în plus trecuseră cinci ani de la , album care fusese conceput ca o poveste de iarnă, cu toate ingredientele necesare unei poveşti. Aveam în schimb o singură problemă: cum să sune noul album? Soluţia era una singură: să merg pe mâna celor tineri şi extrem de talentaţi. Astfel încât i-am dat mână liberă lui Mihai Neniţă să-l orchestreze cum crede şi lui Oliver Sterian să-l mixeze la nivelul anului 2005 ca sound. Lucrurile nu au mers uşor, entuziasmul lor fiind uneori prea mare şi nu mă mai recunoşteam eu ca spirit în album. Înregistrările au început pe o vreme propice: era un viscol afară de ajungeam foarte greu la studio, dar asta ne-a ajutat foarte mult, pentru crearea atmosferei. Noi cântam, afară viscolea, ne simţeam bine, ca între prieteni, parcă venea Crăciunul... Înregistrările au durat destul timp, căci Mihai a propus la fiecare piesă o altă abordare, aşa încât să nu semene două piese între ele, ca aranjament. Apoi mai ia cu împrumut o chitară clasică la Mihai Pokorski, mai pune momentele îndelungate de şuetă, au mai fost turneele – când Oliver, când noi - astfel încât la mixajul final cireşul din curtea studioului avea deja şi fructe. Cam ciudat să auzi pe o stradă liniştită, în plină splendoare de iunie, colinde şi efecte de viscol, dar asta a fost....

De ce toată lumea e înnebunită iarna după colinde? Nu poate exista Sărbătoarea Naşterii Domnului fără o colindă. Chiar dacă o cânţi tu în gând, singur, de Sărbători, ai senzaţia de comuniune sufletească, de pace şi dor de copilărie. Noi am crescut în aşteptarea Sărbătorii, dar asta nu ne-a îndepărtat de fiorul pe care fiecare dintre noi l-a avut în preajma Crăciunului. E destul de complicat de abordat colindul. Pe cât e de simplu, pe atât de atent trebuie să fii cum îl abordezi. Colindul e curat şi lin, ca o ninsoare pe-nserat.

Crăciunul este o sărbătoare a familiei, una dintre puţinele care ne-au mai rămas într-o lume tot mai neglijentă cu ea însăşi. Dacă nici de Sărbători nu îţi aduci aminte de cei dragi, ce-ţi mai rămâne în restul anului?

Eu am avut şansa să mă nasc în Maramureş, la Sighet, şi acolo Sărbătorile se ţineau şi se ţin cu sfinţenie. În Bucureşti, ca în orice metropolă, lucrurile sunt mai… diluate. De aceea am încercat să le imprim copiilor mei obiceiul petrecerii Sărbătorilor aşa cum l-am deprins eu. Iar dacă am venit din Maramureş cu această bogăţie, am considerat că tradiţiile acestea minunate ar trebui să fie cunoscute peste tot.

Echipa cu care am colaborat la realizarea acestui album a fost extraordinară: Marius Baţu a cântat ce trebuia şi ce simţea că este nevoie, iar cei doi foşti colegi de Conservator, Mihai şi Oliver, s-au regăsit în acelaşi studio unde îi adusese cu zece ani în urmă Vali Sterian. De mare ajutor ne-au fost şi Manu şi Raluca. A contat enorm şi sprijinul financiar acordat de fraţii Ferfelis (Yanis şi Vasilis), greci 100%, dar interesaţi de tradiţiile româneşti. Ei ţin mult la mine şi au vrut să sprijine un album de colinde româneşti. De asemenea Luke, directorul comercial al firmei Ferfelis-Elgeka, maramureşean de-al meu, a fost mentorul principal. Ba chiar am învăţat un viflaem superb de la el din sat, viflaem pe care l-am inclus pe album.

Să-ţi fie casa plină de miros de brad, să-i ai pe cei dragi lângă tine, să cânţi şi şi să te bucuri.”
Ducu Bertzi

Despre Intercont Music

Intercont Music este una dintre primele case de discuri din România, cu o activitate editorială cuprinzând toate marile genuri muzicale, precum şi un importator şi distribuitor exclusiv în România pentru o serie de case de înregistrări muzicale de elită pe plan mondial.

Intercont Music caută să construiască relaţii puternice cu categoria consumatorilor fervenţi de muzică, oferindu-le acestora titluri româneşti şi de import din toate timpurile, dintr-o varietate largă de genuri muzicale şi de cea mai bună calitate muzicală şi tehnică. Intercont Music s-a remarcat prin albumele de muzica folk, muzică tradiţională şi muzică veche românească, precum şi prin titluri clasice importate de la unele dintre cele mai mari case din lume (Naxos, Galaxy Music, Weton-Wesgram).
Livia Şerbănescu
PR Executive
Intercont Music
Telefon: 0724.234.046
livia.serbanescu@intercontmusic.ro