Muzica din celebrul serial “Game of Thrones” va răsuna la castelul Kálnoky din Micloșoara la Candleglow Castle Concert

Brasov - 11 decembrie 2024

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzica din celebrul serial Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) prinde viață la castelul renascentist Kálnoky din Micloșoara într-o interpretare unică: Tóth-Györbiró Apor, la violoncel, și Szőcs Botond, la pian în cadrul seriei Candleglow Castle Concert!

Muzica din Game of Thrones live la castelul Kalnoky

Muzica din Game of Thrones live la castelul Kalnoky

 Scopul acestui proiect cultural este de a transforma castelul Kálnoky într-un loc “vibrant”, un adevărat reper al artei, unde tradiția se îmbină armonios cu inovația și ospitalitatea. Totodată își propune să suțină atât artiștii locali, cât și comunitatea prin crearea unui liant între spectatori, vizitatori, oaspeți și localnici 

Contele Tibor Kálnoky

Compusă de Ramin Djawadi este o capodoperă muzicală care, prin atmosfera sa unică și melodiile memorabile a stabilit noi standarde pentru coloanele sonore ale serialelor.

Inițial, un alt compozitor a fost angajat pentru episodul pilot al serialului “Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor), dar acesta a părăsit proiectul. Consultantul muzical pentru HBO și supervizorul muzical al serialului l-a propus atunci pe Ramin Djawadi. Deși inițial a refuzat oferta, deoarece programul său se suprapunea cu un alt proiect cinematografic la care lucra. Totuși după ce a urmărit primele două episoade ale serialului, acesta a început să compună muzica pentru serial.

Muzica este în principal instrumentală și este creată pentru a susține muzical personajele și intrigile din serial. Ea include diverse teme, cea mai proeminentă fiind cea care însoțește secvența de titlu a serialului. A câștigat mai multe premii, inclusiv un Premiu Primetime Emmy pentru Compoziție Muzicală Remarcabilă pentru un Serial în 2018 și 2019. După fiecare sezon al serialului, a fost lansat un album cu coloana sonoră.

Acum, această muzică prinde viață la castelul renascentist Kálnoky din Micloșoara într-o interpretare unică: Tóth-Györbiró Apor, la violoncel, și Szőcs Botond, la pian în cadrul seriei Candleglow Castle Concert!

În cadrul acestui spectacol, cei doi artiști vor ghida publicul prin lumea epică a Westerosului, interpretând teme legendare precum melodia principală a serialului, dar și motivele muzicale bogate în emoții asociate personajelor și caselor nobiliare. Interacțiunea dintre violoncel și pian oferă o profunzime și o sensibilitate aparte acestor compoziții bine cunoscute, prezentând creațiile geniale ale lui Ramin Djawadi într-o lumină nouă.

Tonurile dramatice și întunecate ale violoncelului se potrivesc perfect cu lumea plină de intrigi a serialului, în timp ce sunetul fin, dar puternic al pianului amplifică impactul emoțional. Muzica este dedicată atât fanilor serialului, cât și tuturor celor care apreciază îmbinarea dintre coloanele sonore cinematografice și muzica clasică.

Interpretarea unică a lui Tóth-Györbiró Apor și Szőcs Botond aduce un suflu proaspăt asupra muzicii din “Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor), oferind o experiență extraordinară pentru cei care o ascultă live. Acest concert nu este doar o călătorie muzicală în lumea Westerosului, ci și o oportunitate rară de a retrăi momentele cele mai marcante ale serialului prin limbajul muzicii.

Despre artiști

Szőcs Botond, un pianist renumit pentru temperamentul său energic inconfundabil, a devenit cunoscut în lumea muzicală prin intensitatea experiențelor sale artistice și puterea convingătoare a interpretărilor sale. În 2024, a obținut titlul de doctor la Facultatea de Arte Muzicale a Universității Transilvania din Brașov. Botond a participat la concursuri naționale și internaționale, obțînând mai mult de 12 premii întâi și cel mai recent recunoaștere, Premiul de Excelență Muzicală al Academiei Americano-Române de Științe și Arte, acordat celui mai bun interpret, fie solist instrumental, membru al unei formații de cameră sau acompaniator la Teatrul Tamáși Áron din Sfântu Gheorghe, în care activează că lider de orchestră și pianist. Momentele notabile ale carierei sale de pianist includ concertele din țară și peste hotare, inclusiv în China, Vietnam, Cuba și Dubai. „Minunat cântă tânărul pianist Szőcs Botond... Un al doilea Richter… Nici nu aş şti cu ce să încep… cu grija lui de a reda corect fiecare frază muzicală, cu sunetul lui plin, rotund, cu versatilitatea incredibilă de care a dat dovadă! [...]. Dar, peste toate, aş remarca o sensibilitate ieşită din comun şi un elan pe măsură,” spunea în cronica recitalului de pian de la Ateneul Român, criticul Petra Gherasim.

Tóth-Györbiró Apor (violoncel), născut într-o familie de muzicieni, și-a început educația muzicală încă din copilărie. Și-a început educația profesională la Liceul de Arte “Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, urmată de Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În toți acești ani, a acumulat multa experiență cu diferite genuri muzicale, muzicieni și producători din Statele Unite ale Americii, Elveția, Germania, Italia, Austria, Polonia, Lituania etc.).

Și-a demarat cariera profesională încă din învățământul preuniversitar prin intermediul cvartetului de coarde “Strike Quartet” din Sfântu Gheorghe, compus din elevi iminenți ai Liceului de Arte “Plugor Sandor”. A fost premiat la Olimpiadele Naționale de Interpretare Instrumentală și a avut posibilitatea de a colabora cu mai multe instituții naționale, precum Filarmonica de Stat Satu Mare, Opera Română din Cluj-Napoca, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Brașov. Artistul colaborează în multiple proiecte cum ar fi Sepsi Gospel încă din anul 2021, iar cea mai recentă experiențe constă în înființarea cvartetului de coarde Lilium Quartet.

Tradiția se îmbină armonios cu inovația și ospitalitatea

Scopul acestui proiect cultural este de a transforma castelul Kálnoky într-un loc “vibrant”, un adevărat reper al artei, unde tradiția se îmbină armonios cu inovația și ospitalitatea. Totodată își propune să suțină atât artiștii locali, cât și comunitatea prin crearea unui liant între spectatori, vizitatori, oaspeți și localnici.

Fiecare eveniment din seria Candleglow Castle Concert oferă două opțiuni: un concert cu prosecco la ora 16:00 sau un concert cu cină inclusă, la ora 19:00. Locurile sunt limitate și necesită rezervare prealabilă.

Cazarea se poate face la Casele de Oaspeți ale Contelui Kálnoky sau chiar în castel, iar oaspeții se pot bucura de un program de relaxare deosebit.

De Crăciun și de Anul Nou, pachetul de cazare va include câteva activități suplimentare: plimbare cu căruța și caii pe dealurile Transilvaniei, degustare de vin fiert, relaxare în ciuberele exterioare, atelier de pregătit turtă dulce ori cozonac secuiesc, decorarea bradului, slujba de Crăciun ori cină festivă de Anul Nou, mese delicioase cu gastronomie locală și concertele la lumina lumânărilor.

Ofertă Crăciun și Anul Nou: https://guest.transylvaniancastle.com/special-offers/

Notă

Pentru a vă bucura pe deplin de vizita la castel, vă invităm să vă parcați mașina la Stone Pub.

Odată ajunși la destinație, vă recomandăm să participați la turul muzeului, organizat la orele 15:00 și 18:00. Costul biletului este de doar 30 RON, cu plata exclusiv în numerar.
După finalizarea turului, programată pentru orele 15:30 sau 18:30, sunteți invitați să vă relaxați în atmosfera primitoare a cramei castelului.
Concertul ce urmează turului, promite să vă încânte simțurile timp de aproximativ o oră și 20 de minute.
Vă așteptăm cu drag pentru o experiență culturală de neuitat!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ioana-capanu/muzica-din-celebrul-serial-game-of-thrones-va-rasuna-la-castelul-kalnoky-din-miclosoara-la-candleglow-castle-concert