Noua imagine a bibliotecilor publice

BUCURESTI - 5 februarie 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Bibliotecarii trebuie sa invete sa-si promoveze serviciile si sa fie mandri de profesia lor

Ministrul Culturii si Patrimoniului National, domnul Kelemen Hunor si doamna Deborah Jacobs, Director Global Libraries Initiative, Fundatia Bill & Melinda Gates, au gazduit dezbaterea pe tema Noua imagine a bibliotecilor publice din Romania – rolul bibliotecii in dezvoltarea comunitatii, pe data de 4 februarie 2010, la sediul MCPN. Dezbaterea a fost moderata de catre realizatorul de televiziune si radio Marian Voicu. Au mai raspuns la intrebarile presei si ale publicului: Paul-Andre Baran, Directorul Programului Biblionet, Doina Popa, Presedinta Asociatiei Nationale a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania (ANBPR), Stefania Popp, Junior Achievement si Emilia Tomoaica, Intuitext.
Subiectele abordate au fost: evolutia bibliotecilor publice in lume, caracteristicile bibliotecii moderne, solutiile Ministerului Culturii pentru modernizarea bibliotecilor din Romania, nevoia ca bibliotecile publice sa devina centre de acces la servicii online, parteneriatele ce pot fi create intre organizatiile neguvernamentale,sectorul privat si bibliotecile publice, pentru dezvoltarea comunitatii. La dezbatere au participat reprezentanti ai bibliotecilor din tara, ai altor ministere interesate de transmiterea de informatii prin intermediul bibliotecilor, ai organizatiilor neguvernamentale care faciliteaza dezvoltarea comunitara si ai mass media.
„Pentru ca biblioteca publica sa fie, intr-adevar, kilometrul zero al comunitatii, bibliotecarii trebuie sa invete sa-si promoveze serviciile si sa fie mandri de profesia lor”, este indemnul doamnei Deborah Jacobs, lansat in cadrul dezbaterii.
Ministrul Kelemen a tinut sa faca public sprijinul pe care ministerul il va acorda bibliotecilor, prin initierea si implementarea de politici si strategii de revigorare a sistemului de biblioteci publice din Romania: „Prin aceste politici trebuie sa regandim rolul bibliotecilor publice in viata comunitatilor locale si la nivelul satelor, comunelor si a oraselor mici, mai ales in cele in care nu functioneaza si universitati” - a mai mentionat Kelemen Hunor multumind Fundatiei Bill & Melinda Gates si Fundatiei IREX, care implementeaza programul Biblionet in Romania. „Acest program ne arata ce se poate face cu o suma semnificativa pentru Romania, dar si cu idei bune puse in practica. Pentru anii urmatori este de datoria noastra sa umplem cu continut acest program national” - a precizat ministrul.
La randul sau, Deborah Jacobs a apreciat ca bibliotecile trebuie sa se reinventeze si ca impactul tehnologiei si nevoia de informare au facut ca bibliotecile sa devina mai importante in toata lumea, din SUA, in Romania si pana in Vietnam.
Participantii la dezbatere au amintit o serie de probleme cu care se confrunta bibliotecile romanesti, mai ales cele din mediul rural, cum ar fi lipsa unor sedii adecvate, nesiguranta locului de munca pentru bibliotecari, colectii invechite si lipsa de fonduri pentru achizitii noi de carte. „La ora actuala, problema cea mai grea a bibliotecilor publice este cea a spatiului!”, a punctat domnul Sergiu Gabureac, de la Biblioteca Metropolitana Bucuresti.
In acest context, ”Donatia de echipamente si cursurile de instruire sustinute financiar prin programul Biblionet pot arata autoritatilor locale ca biblioteca publica este un loc important pentru cetateni si pot deschide drumul catre transformarea acesteia intr-un adevarat centru de informare, educare si socializare in comunitate.” a conchis Paul Andre Baran, Directorul Programului National Biblionet din partea Fundatiei International Research and Exchanges Board (IREX).

Despre IREX

Pentru mai multe informatii va rugam sa o contactati pe Monica Grecu, Specialist Relatii Publice in cadrul programului Biblionet – lumea in biblioteca mea, tel: 0730 620 498
Str. Dr. Staicovici nr. 15, sector 5, Bucuresti, cod 050556, Telefon: +40 21 410 25 63,
Fax: +40 21 410 25 64

mgrecu@irex.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/irex/noua-imagine-a-bibliotecilor-publice