La J'Info Tours, cererile pentru circuitele exotice, in crestere cu 24% comparativ cu 2018

BUCURESTI - 27 iunie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Turism

Live site

Agenția de turism J’Info Tours anunță creșterea numărului de cereri privind vacanțele spre destinații exotice.

În urma analizei comportamentului de cumpărare al turiștilor J’Info Tours, pe primele 6 luni din 2019, s-a observat o majorare cu 24% a vânzărilor de circuite în America de Sud, Africa și Asia față de perioada ianuarie – iunie 2018.

Ushuaia, cea mai sudica asezare din lume, aflata doar la 1000 de km de Antarctica

Ushuaia, cea mai sudica asezare din lume, aflata doar la 1000 de km de Antarctica

„Călătorilor români au început să le placă din ce în ce mai mult: aventura, circuitele cu activități inedite, cu obiective turistice și trasee în mijlocul naturii, combinate cu scurte programe culturale în orașe ca: Mexico City, Lima, Santiago de Chile, La Paz, Buenos Aires sau Rio de Janeiro.” a declarat Carmen Pavel, președintele J’Info Tours.

J’Info Tours a conturat noi programe de circuite exotice coordonate de un ghid, la prețuri avantajoase, pe baza părerilor unora dintre turiștii fideli, care au călătorit prin intermediul agenției, către destinații mai puțin frecventate de români.

“Sunt unii călători români care preferă să consume bugetele de vacanță de 3500 - 4000 de euro, stabilite pentru un an sau doi, doar pe 12 zile la , în arhipelagul Țara de Foc, apartinând Argentinei și Chile. De ce? Datorită experiențelor de care au parte, printre care se numără: vizitarea celui mai sudic oraș de pe planetă, Ushuaia, numit și Poarta Antarcticii, croazierele către insula Lobos, care prilejuiesc întâlniri cu pinguini și lei de mare, dar și croazierele printre icebergurile ghețarului Perito Moreno” a precizat Carmen Pavel.

De asemenea, J’Info Tours a constatat creșterea numărului de cereri pentru 2020, către locurile încărcate de istorie și elemente ale civilizațiilor precolumbiene.

Astfel, tot mai mulți aleg circuitele J’Info Tours care au incluse în program situri ale mayașilor, incașilor și aztecilor, cum ar fi Expediție în America de Sud, pe parcursul căreia se vizitează: Machu Picchu, Valea Sacră a Incașilor de pe râul Urubamba, lacul Titicaca, Cuzco și multe alte obiective înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.

“Cele mai avantajoase și atractive vacanțe în America de Sud sunt cele de tip 2 în 1, adică circuit combinat cu sejur, în Mexic și Cancun. Călătorii vor să viziteze cât mai multe temple și piramide mayașe, dar vor să stea și pe plajele de la Marea Caraibilor.  Le oferim această oportunitate, la prețuri pornind de la 1699 euro/ persoană” a adăugat președintele J’Info Tours, Carmen Pavel.

 

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/jinfo-torues/la-j-info-tours-cererile-pentru-circuitele-exotice-in-crestere-cu-24-comparativ-cu-2018