De Ziua Internațională a Eliminării Violenței asupra Femeii, JYSK donează Asociației Anais 100.000 de lei

BUCURESTI - 22 noiembrie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Retail, CSR

Live site

JYSK România se alătură Asociației Anais în lupta pe care aceasta o duce pentru a elimina violența asupra femeii. Compania a donat 100.000 de lei pentru a susține proiectele asociației umanitare, ai cărei beneficiari principali sunt femei și copii victime ale violenței în familie. Anunțul este făcut chiar înainte de Ziua Internațională a Eliminării Violenței asupra Femeii, care are loc în fiecare an pe 25 noiembrie.

JYSK sustine Asociatia Anais

JYSK sustine Asociatia Anais

 “Credem că este nevoie de o schimbare a percepției și a atitudinii pe care societatea o are față de violența asupra femeii. Orice tip de violență trebuie sancționat de societate. Din păcate, deși în ultimii ani s-au făcut progrese, de multe ori violența în familie sau asupra femeii este privită ca ceva normal. 

Alex Bratu, Country Manager JYSK Romania si Bulgaria

JYSK România se alătură Asociației Anais în lupta pe care aceasta o duce pentru a elimina violența asupra femeii. Compania a donat 100.000 de lei pentru a susține proiectele asociației umanitare, ai cărei beneficiari principali sunt femei și copii victime ale violenței în familie.  Anunțul este făcut chiar înainte de Ziua Internațională a Eliminării Violenței asupra Femeii, care are loc în fiecare an pe 25 noiembrie.

Printre proiectele care vor beneficia de sprijin în cadrul acestui parteneriat se numără acțiunile de prevenție, consiliere psihologică și socială, grupuri suport, consiliere juridică, reprezentarea sau asistarea victimelor violenței domestice în fața instituțiilor statului cu atribuții în domeniu, advocacy și politici publice.

Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria, a declarat: “Credem că este nevoie de o schimbare a percepției și a atitudinii pe care societatea o are față de violența asupra femeii. Orice tip de violență trebuie sancționat de societate. Din păcate, deși în ultimii ani s-au făcut progrese, de multe ori violența în familie sau asupra femeii este privită ca ceva normal. Sperăm că proiectele pe care le vom desfășura alături de Asociația Anais să îi facă pe oameni să înțeleagă că o lume fără violență e o lume mai bună pentru toți și că nimeni nu trebuie să trăiască în frică”.

Primele acțiuni din cadrul parteneriatului vor avea loc în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2019, când are loc campania de sensibilizare cu privire la violența bazată pe gen “16 zile împotriva violenței împotriva femeilor”. La această campanie iau parte mai multe organizații din domeniu, instituții, școli, universități și autorități locale. 

Carmen Nemeș, Președinte și membru fondator al Asociației Anais, a declarat: ”Încheierea parteneriatului dintre JYSK și Asociația Anais ne onorează și responsabilizează în același timp.  În contextul lipsei finanțărilor și a unui interes scăzut în zona serviciilor sociale adresate victimelor violenței domestice, acest parteneriat vine ca o validare a muncii noastre de până acum și face posibilă continuarea și dezvoltarea activităților Asociației.

Sperăm ca acest parteneriat să devină un exemplu de bune practici și să deschidem noi perspective pentru conștientizarea și sancționarea violenței asupra femeilor, de orice tip și sub orice formă care există în societatea românească. Acest deziderat este departe de a se realiza pe deplin, dar este evident că nu putem avea performanță în niciun domeniu atâta timp cât la nivel de bază, de familie, persoanele vulnerabile, mai ales copiii, sunt afectate pe viață din cauza violenței.

Neimplicarea și tolerarea violenței din societatea românească nu are cum să ducă la dezvoltare, performanță, egalitate și respect unul față de celălalt ca și premise ale unei societăți normale, pe care cu toții ne-o dorim. Astfel că, prin acțiunile comune, ne propunem să contribuim la schimbarea mentalităților legate de violența domestică, și nu numai, o luptă a societății moderne a cărei rezultate se vor reflectă asupra generațiilor următoare".

În domeniul violenței domestice, Asociatia ANAIS desfășoară în prezent proiectul “Stop violentei în familie”, în cadrul căruia oferă gratuit consiliere juridică și psihologică victimelor violenței în familie cu privire la drepturile acestora și în vederea obținerii unui ordin de protecție.

Despre JYSK

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfășoară operațiuni în 52 de țări, are peste 23.000 de angajați și peste 2700 de magazine. JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 80 de magazine în România.

În România, JYSK susține mai multe cauze sociale, prin intermediul organizațiilor nonguvernamentale, a fundațiilor și asociațiilor partenere precum Hope and Homes for Children România, Plantăm fapte bune în România, UNICEF și Comitetul Național Paralimpic Român.

Despre Asociația Anais

Înființată în anul 2012, Asociația Anais are ca principală misiune apărarea drepturilor celor care nu se pot apăra singuri. Asociatia are în desfășurare trei proiecte principale: “Stop violenței în familie”, ai cărui beneficiari sunt victimele violenței în familie; “Da, te putem ajuta cu ceva”, în cadrul căruia oferă consiliere psihologică gratuită pentru femeile diagnosticate cu cancer la sân sau de col uterin și “Acțiuni caritabile și de susținere” pentru persoanele aflate în dificultate. Asociația Anais face parte din rețeaua europeană WAVE – Women Against Violence Europe.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/jysk-romania-srl/de-ziua-internationala-a-eliminarii-violentei-asupra-femeii-jysk-doneaza-asociatiei-anais-100-000-de-lei