JYSK Romania a publicat raportul de activitate si CSR pentru 2020-2021

BUCURESTI - 3 noiembrie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Retail, CSR

JYSK România a publicat raportul anual de activitate, care trece în revistă acțiunile de sustenabilitate, proiectele desfășurate pentru angajați și investițiile în comunitate desfășurate în anul financiar 2020-2021.

JYSK Romania raport de activitate

JYSK Romania raport de activitate

 Suntem mândri să ne fi atras de-a lungul anilor oameni și organizații profesioniste, cu care împărtășim aceleași valori și idei legate de sustenabilitate, responsabilitate socială, implicare activă în folosul comunităților aflate în dificultate. Anul financiar 2020/2021 a fost unul deosebit de provocator, nu doar pentru noi, ci pentru toată lumea.  

Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria

JYSK România a publicat raportul anual de activitate, care trece în revistă acțiunile de sustenabilitate, proiectele desfășurate pentru angajați și investițiile în comunitate desfășurate în anul financiar 2020-2021. 

În Raportul anual de activitate veți putea descoperi proiectele desfășurate de JYSK în România în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2021 și rezultatele activităților de CSR din ultimul an financiar.

Raportul de activitate poate fi citit aici. 

Raportul include trei secțiuni importante - Sustenabilitate, Sponsorizări și Angajați – asupra cărora compania și-a îndreptat eforturile în ultimul an financiar.

“Orice companie de succes se bazează în primul rând pe angajați de top, iar colegii noștri nu fac excepție de la această regulă. La fel de importanți sunt și clienții noștri, motivul zilnic pentru care ne străduim să fim mai buni decât ieri și să ne depășim pe noi înșine. Cea de-a treia parte indisolubilă din acest raport se referă la partenerii noștri. Fie că sunt furnizori de produse sau de servicii, ONG-uri sau alte instituții, fără parteneri puternici și profesioniști nu puteam să ne maximizăm rezultatele și eficiența în activitate. Suntem mândri să ne fi atras de-a lungul anilor oameni și organizații profesioniste, cu care împărtășim aceleași valori și idei legate de sustenabilitate, responsabilitate socială, implicare activă în folosul comunităților aflate în dificultate. Anul financiar 2020/2021 a fost unul deosebit de provocator, nu doar pentru noi, ci pentru toată lumea. Am învățat să traim în pandemie, să ne ajustăm activitatea, să ascultam mai des și să privim cu optimism spre viitor”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.

Primul capitol, cel dedicat Sustenabilității, prezintă inițiativele luate în perioada de raportare pentru a reduce impactul pe care activitatea companiei o are asupra mediului. De la obiectivele setate pentru reducerea emisiilor de carbon, până la trecerea la ambalaje mai sustenabile, realizate din carton ușor de reciclat, sau susținerea financiară a cercetării asupra problemelor de mediu din România, anul 2020-2021 a reprezentat un pas important înainte în privința obiectivelor de sustenabilitate JYSK.

În cea de-a doua secțiune sunt prezentate proiectele sociale realizate cu sprijinul JYSK România de către partenerii companiei, asociații și ONG-uri precum UNICEF, Hope and Homes for Children România, Asociația Magic, Plantăm fapte bune în România și WWF-România, care implementează proiecte cu impact pe termen lung.

Cel de-al treilea capitolul este dedicat Angajaților și prezintă training-urile și oportunitățile de dezvoltare pe care angajații cu potențial le pot găsi la JYSK, dar și povești impresionante ale colegilor care se implică în acțiuni de voluntariat.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/jysk-romania-srl/jysk-romania-a-publicat-raportul-de-activitate-si-csr-pentru-2020-2021