JYSK România se alătură campaniei pentru construcția de autostrăzi pe 15 martie

BUCURESTI - 11 martie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Arhitectura / Design, Afaceri, Retail

Live site

JYSK România, retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă, se alătură mișcării care sprijină construcția de autostrăzi. Astfel, pe 15 martie, de la ora 15.00, timp de 15 minute, cei peste 800 de angajați își vor întrerupe activitatea. Acțiunea vizează cele 73 de magazine din țară, departamentul de Customer Service și sediul central din București.

JYSK Romania comunicat

JYSK Romania comunicat

 Existența autostrăzilor care să lege orașe cheie ale țării, precum și țara noastră de restul Europei, este o chestiune din ce în ce mai stringentă. Pentru un retailer, autostrăzile înseamnă un timp de livrare mai scurt, costuri de transport mai mici, un impact mai mic asupra mediului și drumuri făcute în siguranță. 

Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria

JYSK România, retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă, se alătură mișcării care sprijină construcția de autostrăzi. Astfel, pe 15 martie, de la ora 15.00, timp de 15 minute, cei peste 800 de angajați își vor întrerupe activitatea. Acțiunea vizează cele 73 de magazine din țară, departamentul de Customer Service și sediul central din București.  

“Existența autostrăzilor care să lege orașe cheie ale țării, precum și țara noastră de restul Europei, este o chestiune din ce în ce mai stringentă. Pentru un retailer, autostrăzile înseamnă un timp de livrare mai scurt, costuri de transport mai mici, un impact mai mic asupra mediului și drumuri făcute în siguranță. Atunci când toate regiunile țării vor fi conectate prin autostrăzi, clienții noștri își vor primi produsele mai repede, cu un cost de livrare mai mic. Credem că fiecare persoană care locuiește în România este afectată, într-un fel sau altul, de faptul că nu avem autostrăzi, fie că pleacă în vacanță cu mașina și petrece pe drum mult mai multe ore decât este necesar, fie că așteaptă un colet care trebuie livrat din alt capăt al țării sau pur și simplu plătește mai mult pe un produs, pentru că prețul de la raft reflectă și prețul transportului”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 73 de magazine și are peste 800 de angajați în orașe precum București, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgoviște, Constanța, Cluj, Deva, Galați, Râmnicu Sărat, Sfântu Gheorghe, Oradea, Pitești, Mediaș, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Focșani, Medgidia, Giurgiu, Piatra Neamț, Roman, Curtea de Argeș, Bistrița, Hunedoara, Balș. Săptămâna aceasta, compania va inaugura cel de-al 73-lea magazin din țară în Orăștie. 

Retailerul danez de mobilă și decorațiuni interioare comercializează o gamă variată de produse pentru casă și grădină la o calitate ridicată și la cel mai redus preț. Sub deviza "Sleeping and Living", magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilier de interior și de grădină, până la lenjerii de pat, perne, obiecte decorative și de iluminat.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/jysk-romania-srl/jysk-romania-se-alatura-campaniei-pentru-constructia-de-autostrazi-pe-15-martie