Kaspersky Lab lansează Kaspersky Internet Security 2010 şi Kaspersky Anti-Virus 2010

BUCURESTI - 16 septembrie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Kaspersky Lab, unul dintre principalii dezvoltatori de soluţii de securitate IT, anunţă lansarea în România a suitei Kaspersky Internet Security 2010 şi a soluţiei Kaspersky Anti-Virus 2010 – o nouă generaţie de soluţii pentru protejarea utilizatorilor individuali de ameninţările IT.

Noua versiune de produse 2010 încorporează avantajele tehnologiei Host-based Intrusion Prevention System (HIPS) într-un modul de Control al Aplicaţiei, care alocă un rating de securitate pentru orice malware necunoscut. Tehnologia unică Sandbox permite lansarea unei maşini virtuale securizate, iar sistemul Kaspersky Security Network – care foloseşte informaţii de la milioane de utilizatori – permite reducerea timpului de răspuns la noi ameninţări şi actualizează baza de date cu informaţii la zi despre fişiere curate sau infectate.
Versiunile 2009, lansate în vara anului trecut, s-au bucurat de recunoaştere din partea a zeci de milioane de utilizatori din întreaga lume, şi-au demonstrat eficienţa şi performanţele în sute de teste comparative şi s-au afirmat ca produse de top pe piaţa mondială. Ele sunt acum urmate de noile Kaspersky Internet Security 2010 şi Kaspersky Anti-Virus 2010, bazate pe ultimele tendinţe şi tehnologii din domeniul securităţii IT.
„Zeci de mii de noi programe periculoase apar în lume în fiecare zi”, spune Eugene Kaspersky, CEO al Kaspersky Lab. „Cyber-criminalitatea a ajuns o afacere de mai multe milioane de dolari, cu o creştere exponenţială. Ameninţările clasice, reprezentate de viermi, cai troieni şi viruşi, sunt acum depăşite de noi ameninţări, cum ar fi reţele de tip botnet, cu milioane de computere infectate”, completează acesta.
„Simpla dimensiune a problemei face imposibilă completa securizare a unui computer prin metode convenţionale, bazate pe scanarea semnăturilor şi pe metode de protecţie heuristică. Noul peisaj al ameninţărilor IT necesită metode extinse de protecţie. Acesta este şi motivul pentru care în Kaspersky Internet Security 2010 am pus în aplicare o abordare revoluţionară a protecţiei, prin care monitorizarea globală a ameninţărilor este făcută de către însuşi sistemul protejat, cu scopul de a preveni executarea unor programe periculoase,” adaugă Eugene Kaspersky.
Orice aplicaţii necunoscute sunt supuse unei serii de teste pentru a asigura securitatea. Un mediu şi mai securizat este oferit de suita Kaspersky Internet Security 2010, care integrează o funcţionalitate ”Safe Run”, bazată de tehnologia Sandbox – singurul produs de tip Internet Security care oferă acest sistem. ”Safe Run” permite utilizatorilor să ruleze orice nou software într-un mediu izolat, protejând sistemul de operare de orice modificări periculoase. Statisticile arată că vulnerabilităţile sistemelor de operare şi ale aplicaţiilor cunoscute sunt deseori exploatate de hackeri pentru a ataca aplicaţiile care utilizează internetul.
Funcţionalitatea ”Safe Run” securizează navigarea pe internet indiferent de browser-ele folosite, permiţând, în acelaşi timp, rularea altor aplicaţii. O ramă verde în jurul ferestrei aplicaţiei informează utilizatorul că este protejat.
Interfaţa produselor Kaspersky Lab pentru utilizatorii individuali a fost şi ea substanţial îmbunătăţită, un accent deosebit fiind pus pe uşurinţa în utilizare. Kaspersky Anti-Virus 2010 şi Kaspersky Internet Security 2010 oferă un mod de funcţionare automat, în care aplicaţiile aleg cele mai bune opţiuni, fără a mai fi necesară implicarea ulterioară a utilizatorului. O opţiune separată este acum disponibilă pentru jucătorii de jocuri online. Ei pot suspenda unele dintre funcţiile Kaspersky Anti-Virus 2010 şi Kaspersky Internet Security 2010 care au impact asupra traficului de date şi ar putea duce la creşterea timpului de răspuns al sistemului propriu sau al serverelor de jocuri.
Serviciul de monitorizare a reputaţiei, Kaspersky Security Network, conceput iniţial pentru a oferi informaţii modulului de HIPS din versiunea anterioară a Kaspersky Internet Security, a fost semnificativ îmbunătăţit. KSN este proiectat să reducă timpul necesar pentru detecţia şi blocarea noilor tipuri de ameninţări. Când un program este rulat de un utilizator cu acces la KSN, acesta este comparat cu o listă de programe ”curate” şi cu lista de ameninţări din Sistemul de Detecţie Rapidă de pe serverele Kaspersky Lab. Ca şi în versiunea anterioară, programul primeşte un rating de securitate. Mai mult, acum KSN permite modulului HIPS să mute o aplicaţie din lista de programe „curate” în grupul de programe sigure.
Mulţumită tehnologiei Kaspersky Security Network, este nevoie de mai puţin de 40 de secunde de la apariţia unui nou program periculos pentru ca o protecţie completă să fie disponibilă tuturor utilizatorilor de produse Kaspersky Lab. Această performanţă este posibilă datorită milioanelor de utilizatori ai produselor Kaspersky Lab din întreaga lume care au acceptat să participe în Kaspersky Security Network. Abordarea folosită pentru KSN este reprezentativă pentru conceptul din ce în ce mai popular de securitate „in-the-cloud”, care, în acest caz, înseamnă că un fişier sau website potenţial periculos este scanat online şi nu de către computerul cu baza de date de semnături stocată local.
Setul de instrumente pentru protejarea datelor confidenţiale a fost şi el îmbunătăţit semnificativ. De exemplu, noua generaţie de produse blochează automat accesul utilizatorilor la site-uri de phishing cunoscute şi blochează programele spyware proiectate să fure nume de utilizator şi parole de acces. Kaspersky Internet Security oferă o tastatură virtuală pentru introducerea în siguranţă a numelor de utilizator şi a parolelor. Această facilitate unică protejează împotriva furtului de date confidenţiale şi împiedică captarea de imagini-ecran, asigurând o securitate sporită pentru tranzacţiile care implică date confidenţiale.
Kaspersky Internet Security 2010 este proiectat să se concentreze pe prevenirea infectării sistemului, o abordare mult mai eficientă decât restaurarea unui computer infectat. Toate componentele din versiunile anterioare au fost îmbunătăţite, inclusiv firewall-ul, modulul de analiză heuristică, modulul de control parental şi modulul anti-spam.
Modulul anti-virus, de exemplu, include acum un emulator de script-uri care permite scanarea în timp real a script-urilor Java sau VB care rulează la vizitarea unor site-uri internet. Această funcţionalitate este extrem de importantă dacă ţinem cont că peste 70% din programele periculoase vin de pe site-uri infectate, conform specialiştilor Kaspersky Lab.
Versiunea 2010 a produselor de securitate pentru utilizatorii individuali se bazează pe versiunea îmbunătăţită a motorului antivirus al Kaspersky Lab, care este şi mai eficientă la detectarea programelor periculoase. Cu toate că aria de funcţionalităţi a fost extinsă în noua versiune de produse, performanţele rămân la fel de bune, produsele din versiunea 2010 fiind capabile să execute o serie de funcţii cu până la 40% mai rapid decât versiunea precedentă, pe un sistem de operare Windows Vista.
Kaspersky Anti-Virus 2010 şi Kaspersky Internet Security 2010 au fost proiectate special pentru rulare pe Windows Vista şi sunt complet compatibile cu acest system de operare.
„Nu vorbim numai despre cele mai noi tehnologii, cum ar fi Sandbox sau opţiunea Safe Run care disting noile noastre produse de altele, dar şi de o nouă interfaţă, extrem de intuitivă şi de simplu de utilizat”, spune Eugene Kaspersky. ”Configurarea securităţii unui sistem este acum foarte simplă şi pentru utilizatorii începători, în timp ce utilizatorii profesionişti au mai multe funcţionalităţi la dispoziţie, structurate mult mai clar şi mai logic. Obiectivul nostru este ca toate tipurile de computere să poată beneficia de un mediu mult mai sigur pe internet”, adaugă el.
Kaspersky Internet Security 2010 şi Kaspersky Anti-Virus 2010 pot fi cumpărate şi online de la adresa www.kaspersky.ro.

Despre Kaspersky Lab Romania

Despre Kaspersky Lab
Kaspersky Lab produce şi distribuie unele dintre cele mai populare sisteme de securitate pentru
PC, care protejează utilizatorul de viruşi, spyware, crimeware, hacker-i, phishing şi spam. Produsele Kaspersky deţin o rată superioară de detecţie, având cel mai rapid timp de răspuns din industria de securitate pentru utilizatori privaţi, SMB, reţele de mari dimensiuni şi sisteme de lucru mobile. Tehnologia dezvoltată de Kaspersky este utilizată la nivel mondial în produsele şi serviciile furnizorilor de top ai soluţiilor de securitate de pe piaţa IT.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro, iar pentru ultimele ştiri legate de malware, consultaţi www.viruslist.com
Andrei Savu
Premium Communication
e-mail: andrei.savu@premiumpr.ro
tel: 0747.303.093

Ionuţ Tecuceanu
Premium Communication
e-mail: ionut.tecuceanu@premiumpr.ro
tel: 0755.060.117

office@kaspersky.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/kaspersky-lab-romania/kaspersky-lab-lanseaza-kaspersky-internet-security-2010-si-kaspersky-anti-virus-2010