Editura Frontiera lansează ”Arca lui Zoe” pentru cei mici, la Bookfest 2022
BUCURESTI - 31 mai 2022
Comunicat tip General in Educatie / Cultura
Editura Frontiera lansează, cu ocazia Salonului Internațional de Carte Bookfest - ediția 2022, un nou concept de stand expozițional. ”Arca lui Zoe”, o structură de tip amfiteatru mobil concepută de echipa editurii pentru a transforma întâlnirile copiilor cu poveștile Frontiera într-o aventură în care orice este posibil, alături de personajele îndrăgite, va fi prezentă la Romexpo între 1 și 5 iunie, în cadrul Bookfest, Pavilionul B2 - standul B20.
Arca Lui Zoe - proiect creativ Editura Frontiera
Editura Frontiera lansează, cu ocazia Salonul Internațional de Carte Bookfest - ediția 2022, un nou concept de stand expozițional. ”Arca lui Zoe”, o structură de tip amfiteatru mobil concepută de echipa editurii pentru a transforma întâlnirile copiilor cu poveștile Frontiera într-o aventură în care orice este posibil, alături de personajele îndrăgite, va fi prezentă la Romexpo între 1 și 5 iunie, în cadrul Bookfest, Pavilionul B2 - standul B20.
Participarea la târgul de carte este punctul central al campaniei ”Vacanță pe Arca lui Zoe”, menite să le ofere micilor cititori lecturi gata să îi poarte întreaga vară prin lumi fantastice, alături de eroi unici: Zoe - fetița emblematică a editurii, Serafim - meșterul veșnic optimist și mașinăriile sale fermecate, Roșcată-ca-Arama, Puiu și Vulpoi, Algis și familia sa, Suflătorul de Vise și mulți alții. O mulțime de titluri au 25% reducere pe www.editurafrontiera.ro iar pasionații de lectură din București vor găsi la Bookfest același discount, oferte 2+1, dar și mici petreceri creative pe Arcă pentru copii.
Miercuri, pe 1 iunie, toate pachetele de cărți cumpărate de la standul editurii vor fi însoțite de planșe de colorat ce le pot aduce copiilor vouchere cadou și de bilete la Tombola Poveștilor de la Frontieră.
Sâmbătă, pe 4 iunie, copiii sunt așteptați pe fantastica ambarcațiune pentru un Atelier de pictură pe față, între orele 13:00 și 16:00. Iar duminică, pe 5 iunie, are loc un Atelier de linogravură cu artistul Eugen Berlo, ilustratorul cărților Spre Polul Sud și Străbunicul meu, Emil Racoviță, între orele 14:00 și 16:00.
”Arca lui Zoe este manifestul nostru pentru libertatea pe care ne-o oferă lectura tuturor: prin felul în care ne extinde orizonturile, prin puterea de a ne purta prin spațiu și timp. Mai ales pentru cei mici, acolo, în mijlocul poveștilor, se deschide un univers plin de aventuri, emoții și posibilități. Iar noi suntem aici să le asigurăm bucuria călătoriei, prin toate cărțile pe care le vor găsi în colecțiile noastre.” - Ileana Achim, Fondator & Coordonator Editorial al Editurii Frontiera
Contact
Ioana Cristea | Responsabil Comunicare
0749 885 210 | ioana@editurafrontiera.ro
Despre KITE DIGITAL
Despre Editura Frontiera
Editura Frontiera publică autori importanți pentru copii din literatura universală și oferă, în același timp, spațiu creativ pentru autorii și ilustratorii români. Mai multe detalii și noutăți editoriale găsiți pe www.editurafrontiera.ro și conturile de Facebook și Instagram ale editurii.
-
Ioana Barbu
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- KITE DIGITAL
-
Pagina contact: Contact KITE DIGITAL