Comunicat de presa

BUCURESTI - 26 iunie 2008

Comunicat tip General in Arhitectura / Design

757 books&magazines / Targ de carte de arhitectura arta si design

În perioada 27-28 iunie KLUDIstudio în parteneriat cu Librăria Cărtureşti vă aşteaptă la cea de-a patra ediţie a târgului de carte de arhitectură, artă şi design 757 books & magazines. Evenimentul va avea loc în incinta KLUDIstudio, un spațiu dedicat de KLUDI arhitecților, designerilor şi tuturor celor interesați de arhitectură şi design-ul contemporan.
La această a patra ediţie a târgului 757 books & magazines Cărtureşti va expune titluri selectate şi recomandate de Royal Institute of British Architects, distribuitor exclusiv al unor edituri de excepţie: Dom Publishers, Editorial Pencil, Gustavo Gili, Loft Publications, Riba Publishing. Veţi găsi în expoziţia de la Kludistudio colecţii de inaltă calitate care ilustrează concepte şi trend-uri de ultimă oră din industriile arhitecturii, construcţiilor, decoraţiunilor şi design-ului din Europa.

Pe 27 iunie, la orele 19.00 redactorul sef al revistei „Arhitectura”, Stefan Ghenciulescu va vorbi despre ceea ce reprezinta editura RIBA la nivel international si mai ales despre contributia si suportul educational deosebit pe care-l ofera aceasta segmentului arhitectural pe plan mondial.
Expozitia si targul de carte 757 books& magazines a devenit deja un eveniment foarte cunoscut si apreciat in randul arhitectilor si oamenilor de design din Bucuresti. Carturesti şi KLUDIstudio reusesc să creeze o atmosferă extrem de plăcută pentru lectură şi dezbateri pe tema publicaţiilor din domeniu.
KLUDIstudio defineşte un concept nou în pesajul concept store-urilor româneşti, realizând un mediu destinat întâlnirilor între specialiştii în arhitectură şi design si propunând un spaţiu de tip lounge care doreşte să găzduiască în continuare o serie variata de evenimente culturale şi profesionale.
Cărtureşti este un concept ce se defineşte prin dichisul selecţiei de carte, ceai, muzică, artă, film şi accesorii. În ultimii opt ani, Cărtureşti a devenit în mod cert un nod central în infrastructura culturală autohtonă, iar mobilitatea şi deschiderea către cele mai diverse proiecte culturale l-a adus cu cele 757 cărţi şi reviste ale sale în spaţiul rafinat al studioului Kludi.
Târgul poate fi vizitat între orele 11.00-21.00 şi sunt invitaţi toţi cei care vor să descopere cele mai noi titluri din domeniu şi să profite de reducerile de sezon.

Despre KLUDIstudio

Organizatori: KLUDIstudio si Carturesti
Concept eveniment: Studio Kim Bucşa Diaconu
Sponsor: KLUDI Romania
Partener: revista Arhitectura


Roxana Branza
0751 155 834
roxana.branza@kludi.ro

Ramona Dobos
0732 003 001
comenzi@carturesti.ro
studio@kludi.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/kludistudio/comunicat-de-presa933