Peste 250 CEOs și marketeri de top au participat joi la conferința Leaders in Marketing

BUCURESTI - 24 octombrie 2012

Comunicat tip General in Afaceri

Joi, 18 octombrie 2012, s-a încheiat prima ediție a conferinței internaționale
Leaders in Marketing. Audiența a reunit peste 250 top manageri și practicieni din elita de Marketing și comunicare din România. Evenimentul a avut loc la Platinum Business and Conventions Center și a fost organizat de Paul Renaud și Oana Molodoi, parteneri Renaud Investments și Linked Events.

Declaratii organizatori:

Cei zece speakeri internaționali, alături de experți locali au purtat audiența printr-un adevărat maraton de prezentari keynote, dezbateri în panel și workshop-uri interactive.

Ziua a început cu Mohamad Mourad, unul dintre speakerii de circuit preferați ai companiei Google. Managerul zonal Google Gulf a arătat care sunt implicațiile revoluției Youtube, a explicat insight-urile celor mai virale campanii video și a dezvaluit câteva dintre intențiile Google: “Vrem ca Google+ să devină identitatea voastră nr 1 pe Google.” a declarat Mourad. “Advertising-ul pe Youtube va fi prioritar pentru noi ca formă de publicitate în zona de search” a mai adăugat acesta. 

Un speaker deosebit de apreciat a fost Michael Ruckman, unul dintre cei mai carismatici vorbitori internaționali din zona de Marketing pentru bănci. Atât prezentarea cât și workshop-ul său au relevat strategii inedite de marketing care transformă total relația dintre o instituție financiară și clienții săi. În aceeași idée, studiile de caz PwC au prezentat insight-uri cu exemple concrete despre cum schimbări minime dar importante in strategii de prețuri pot aduce creșteri de milioane de euro anual.

Una dintre cele mai apreciate zone de content a fost cea despre Marketing în domeniile IT&C și Telecom. Aici, branduri cum sunt Microsoft, IBM sau Vodafone - reprezentat de Colin Shea, VP Vodafone Cehia - au prezentat strategii de pricing, noi tehnologii, cloud marketing și cross channel marketing.

O altă arie de content a fost Digital Marketing. Pe acest subiect au avut loc prezentarea invitatei Kate Hamilton, Marketing Director Myriad Ag, workshop-ul interactiv condus de Bogdana Butnar și cel al lui Peter A. Blackwell.

Peter a mai susținut și o prezentare despre Branding bazată pe experiența sa de când a condus operațiunile de Marketing ale celui mai mare brand de retail canadian, un buget de 400 mil. dolari și zeci de echipe de advertising. “Pentru a fi eficient, soluția este să integrezi toate acțiunile de marketing, având în vedere patru zone: purpose, people, process&planning.” a subliniat Blackwell.

Ana Matos, Senior Partner la The Garrison Group a vorbit despre segmentare într-o prezentare neconvențională, oferind o cantitate mare de informație livrată sub forma unor exerciții practice. “Renunță la stereotipuri. Ideile de genul ‘asta e ceva tipic românesc’ sau ‘în România, oamenii sunt saraci si alearga doar dupa pret’ te vor face să pierzi bani’” a recomandat Matos.

Participanții au avut la dispoziție platforma EventLink prin care au interacționat live atât între ei cât și cu speakerii, oferind feedback direct pentru sesiunile de prezentări. Partenerii evenimentului au fost Coca-Cola, IBM, Mindshare iar sponsori Microsoft, PwC, Carrefour, Online Business School.

Evenimentul s-a încheiat cu o expoziție de fashion și lifestyle organizată de Maria Andrei, la care au participat invitații evenimentului alături de celebrități locale, artiști și designeri.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/leaders-in-marketing1/peste-250-ceos-i-marketeri-de-top-au-participat-joi-la-conferina-leaders-in-marketing