Kihi-Kiha & Co, primul târg handmade pentru copii

BUCURESTI - 24 aprilie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Cărtureşti şi creatoarele Mădălina Zăvoianu şi Laura Eftode, cunoscute sub numele de Kihi Kiha, organizează sâmbătă, 25 aprilie, între orele 11:00 şi 20:00, în sub_cărtureşti (librăria de pe bulevardul Magheru), primul târg de handmade pentru copii.

Fenomenul handmade a luat amploare, iar în Bucureşti se organizează frecvent târguri cu haine şi accesorii semnate de designeri români. Cumpărătorii încep să aprecieze lucrurile unicat sau în serie mică, făcute cu multă migală şi suflet, şi să renunţe la mărcile consacrate din malluri. Oferta pentru copii, care sunt un public deosebit şi pretenţios, a rămas încă redusă, şi de aici a venit ideea realizării unui târg special pentru ei.
Sâmbătă, la Kihi-Kiha & co, pe copii şi părinţi îi aşteaptă peste 20 de designeri care vor expune creaţii deosebite, gândite pentru răsfăţul şi bucuria celor mici. Vor arăta ce înseamnă o jucărie cu poveste, o hăinuţă princiară sau o cameră decorată cu bun gust. Dacă nume ca Ana Ponta sau Ana Wagner sunt deja cunoscute, vizitatorii târgului le vor putea cunoaşte şi privi în timp ce lucrează. Alături de ele mai sunt prezente Beatrice Iordan, cu artă decorativă de inspiraţie bizantină şi tradiţională, Raluca Alexandru, care realizează mic mobilier pictat, tablouri şi textile pentru camera copiilor, Elena Crişan cu accesorii din argint, Ana Maria Mureşan cu servicii de ceai croşetate şi mulţi alţi artişti. Lista completă poate fi găsită pe blogul evenimentului www.kihi-kiha-and-co.
Tot pe blog părinţii îşi pot înscrie copiii la atelierele şi activităţile care au loc în cadrul târgului. În cele două zone din sub_cărtureşti rezervate workshopurilor copiii vor învăţa să lucreze cu hârtie, plastelină, pensule şi lipici, iar părinţii vor afla de la psihologul Adina Bereş, specializat în interpretarea desenelor, ce gândesc copiii lor cu adevărat. Ziua va începe cu poveşti citite în ceainăria Cărtureşti de Mihai Verbinschi şi va continua cu ateliere de origami, bricolaj, colaj, modelaj şi pictură de măşti. La ora 16, Teatrul Libelula va pune în scenă spectacolul Aventuri în podul bunicului.
Târgul Kihi-Kiha & co este primul dintr-un lung şir de evenimente de gen, pentru că ne dorim să punem bazele unei comunităţi de handmade pentru copii. Următorul pas este lărgirea ei, prin adăugarea altor artişti plastici valoroşi, care nu şi-au concentrat până acum atenţia către cei mici, dar pe care aceasta iniţiativă i-a cucerit deja.



Despre DIRECT CLIENT SERVICES SRL

Evenimentul este realizat cu sprijinul Casa Retro, Radio Itsy Bitsy, Superbebe, Grădiniţe.com, Teatrul Libelula, port.ro, metropotam.ro.


Ana Niculescu
PR Carturesti
info@carturesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/librariile-carturesti/kihi-kiha-co-primul-targ-handmade-pentru-copii