Carte noua la Editura LiterNet

>>>> Argument:

De-a scosul ochilor in grup


Va amintiti scenele de gen din pictura flamanda? De exemplu,
jucatorii de carti, luati putin de aburii alcoolului, dar foarte
concentrati pe jocul lor? O trasatura esentiala, portrete bine
conturate, atitudine usor de recunoscut. Transbordam tehnica aceasta in
teatru si gasim un ochi atent, iscoditor, excelent in a marca tipologic
personaje, atitudini, situatii. In persoana Antoanetei Zaharia. Actrita.
Una din cele mai talentate ale epocii noastre. Care a inceput sa scrie
tablouri de gen despre mediile artistice. Mai cu seama despre cel
teatral, pe care - e de netagaduit - il cunoaste foarte bine.

Jocul sau se joaca intre cinci personaje din care majoritatea se
ocupa cu teatrul sau activitati colaterale. Aici observatia tipologica a
autoarei atinge virtuozitatea. Din ce se compune actorul tanar tipic?
Din repetitii la care i se pare ca nu face nimic, dar care il chinuiesc
pentru ca incep la 10 dimineata, dintr-o omniprezenta si nebuna pofta de
ludic sub toate formele existente, impreuna cu pandantul sau, nevoia
(imaginara) de a se stabiliza alaturi de o persoana echilibrata
financiar; din dialogul zilnic cu o mama cu cantitati uriase de
afectiune si de sacrificiu de sine, a carei viata interioara e centrata
strict pe pregatirea menu-ului de a doua zi al puisorului. (...)

Textul Antoanetei Zaharia curge si datorita usurintei cu care
contureaza dinamica in cadrul cuplului (unul la inceput, energic, ocupat
cu dragalasenii si joaca, celalalt, harsit, deteriorat, preocupat de
scosul mutual al ochilor), ca si parcursul inter-relational al celor
doua perechi. Piesa are o doza buna de dramatism, nu neaparat in sensul
conflictului sau al tensiunii, cat al unui traiect emotional foarte bine
sustinut. Personajele se plaseaza intr-un perpetuum mobile afectiv, in
care, evident, instabilitatea emotionala e la ea acasa, iar echilibrul
ameninta sa se rupa in tot momentul. Singurul element cu potential epic
in constructia dramatica, foarte putin exploatat, insa, de autoare, este
un al cincilea personaj, care are toate atributele elementului alogen:
fata e singura, desteapta, publicitara, se relaxeaza prin sofat.
Reprezinta factorul virtual de dezordine in armonizarea, dupa cum se
vede, si asa din cale afara de fragila dintre cele doua cupluri. Acest
personaj care sparge bariera simetriei este pionul folosit pentru final;
un final adaugat, insa, fara sa decurga necesar din textura piesei, din
drumul personajelor sau din stadiul relatiilor.

Jocul ramane, astfel, un text care nu scotoceste printre sensuri
adanci si ascunse; nici nu cauta printre profunzimile de nebanuit ale
spiritului. Pur si simplu nu-si propune nimic din toate astea. Dar ceea
ce-si propune, o miniatura de gen, o scanare-cristal a contururilor
psihologice, a practicilor si relatiilor dintr-un mediu artistic, asta,
da, ii reuseste.

(Cristina Rusiecki)

Lectura placuta!

Cu multumiri si prietenie,
Redactia Liternet (Gusztav Demeter, Iulia Cojocariu, Delia Oprea, Corina
Ungureanu, Anca Serban, Dora Ionescu, Radu Ilarion-Munteanu, Ada
Demirgian, Manuela Andrei, Luiza Palanciuc, Geta Rossier, Razvan
Penescu)
http://www.liternet.ro