Maguay organizează No Time for Downtime, ediţia a 12-a

BUCURESTI - 25 septembrie 2014

Comunicat tip General in Afaceri, IT&C, Tehnologie

București, 25 septembrie 2014 – Maguay organizează pe 2 octombrie 2014 cea de-a 12-a ediție a evenimentului No Time For Downtime, dedicat echipamentelor și soluțiilor informatice critice pentru data center.

Ajuns la cea de-a XII-a ediție, No Time for Downtime este unul dintre cele mai reprezentative evenimente pentru piața de IT din România. Maguay prezintă in fiecare an alături de partenerii săi cele mai noi soluții informatice pentru infrastructura organizațiilor, servere enterprise, soluții de stocare, soluții de securitate, back-up și virtualizare și aplicații software.

Maguay organizează No Time for Downtime, ediţia a 12-a

Ediția din acest an se bucură de sprijinul partenerilor cunoscuti ca lideri și generatori de tehnologie la nivel global, precum: Intel Corporation, Oracle Corporation, SAP, Symantec Corporation, Fortinet, Nexenta, VMware, Kingston și Asus.

Cea de-a XII-a ediție a evenimentului va fi structurată în două secțiuni: prezentări, care vor fi susținute de Maguay și de către partenerii evenimentului, unde vor fi descrise tehnologii și soluții de ultimă oră și un showcase, în cadrul căruia căruia specialiștii și partenerii Maguay vor realiza demonstrații live relevante privind perfomanțele pe care le pot atinge soluțiile expuse. Dintre soluțiile și produsele care vor fi prezentate în showcase menționăm: noua generație de servere Maguay eXpertServer pe platforma Intel Grantley, o soluție Cluster-in-a-box, Oracle Exadata Database Machine, soluțiile de e-learning Maguay multiplatformă, dar și sisteme Maguay de gaming de ultimă generație.

„Faptul că No Time for Downtime a ajuns în acest an la a 12-a ediție este o dovadă a interesului foarte mare arătat de audință pentru a participa la acest eveniment. Evenimentul este unul apreciat și așteptat de specialiștii IT. Modelul de business promovat de Maguay îmbină performanța cu un foarte bun raport preț/calitate, asociat cu servicii tehnice profesioniste. Acest model s-a reflectat întotdeaua în soluțiile prezentate în cadrul evenimentelor prin prezentarea de soluții tehnice în premieră pentru România, noutăți care au fost disponibile în piață și de care clienții noștri au putut beneficia în cel mai scurt timp.”, a declarat Corvin Pughin, Director Comercial, Maguay.

No Time for Downtime este un eveniment dedicat în primul rând specialiștilor IT din România. Accesul se face pe bază de invitație şi nu presupune nicio taxă de paticipare. Pentru a solicita o invitație, accesați www.NTFD.ro.

Despre MAGUAY

De 22 de ani pe piața românească, Maguay a reușit să se impună ca principalul producător autohton de servere. Maguay este un producător român de sisteme de calcul de tip portabile și desktop, sever/storage, recunoscut pentru gama de laptop-uri și stațiile grafice de înaltă performanță, dezvoltator de aplicații software și integrator de sistem. Brand-ul se diferențiază pe piața IT din România prin oferirea soluțiilor personalizate în funcție de nevoile clienților, atât din punctul de vedere al sistemelor informatice, cât și la nivel software.
Calitatea serviciilor și produselor oferite de Maguay este garantată de parteneriatele cu cei mai buni integratori și furnizori de tehnologie: Intel Technology Provider Platinum, Gold Partner Oracle, Vmware Enterprise Partner, Fortinet Silver Partner, Symantec Silver Partner sau Seagate Channel OEM Partner. Maguay are implementat un sistem de management integrat calitate – mediu ISO 9001 + ISO14001 și este certificată de TUV Thüringen.
Maguay a obținut în noiembrie 2008, eticheta ecologică europeană din partea Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, fiind prima firmă românească și a doua europeană din domeniul IT care deține această certificare, pentru toate notebook-urile și sistemele produse.
Informații complete despre gama de produse ofertată: www.maguay.ro.