Închiderea proiectului ECOEMERGE – Dezvoltarea pieţelor ecologice emergente din România

BUCURESTI - 26 mai 2011

Comunicat tip General in Administratie Publica, Afaceri, Tehnologie

După trei serii de evenimente regionale de succes, ce au adunat reprezentanţi ai administraţiei locale şi centrale, universităţi, institute de cercetare şi dezvoltare, precum şi operatori economici, Ministerul Mediului şi Pădurilor, împreună cu ministerul omolog din Norvegia şi partenerii proiectului, au încercat să pună bazele unei reţele naţionale de eco-inovatori ce va fi baza unui viitor ecologic în România.
Seria celor 23 de evenimente regionale ECOEMERGE se încheie printr-o conferinţă finală în cadrul căreia se vor trage concluziile unui proiect extrem de amplu şi ambiţios.
Evenimentul va avea loc pe 30-31 mai, la Sala Platinum, Hotel Howard Johnson Bucureşti, începând cu ora 09.00.

În cadrul conferinţei finale se vor dezbate rezultatele proiectului ECOEMERGE alături de reprezentanţi din administraţia publică, entităţi de cercetare-dezvoltare-inovare, producători/importatori/distribuitori de tehnologii de mediu şi ONG-uri. Implementarea proiectului nu a fost uşoară, însă interesul mare la nivel naţional dă speranţele pentru un viitor mult mai responsabil faţă de mediu, prin toate activităţile derulate.Proiectul ECOEMERGE, aflat acum la finalul său după doi ani de derulare, şi-a propus îmbunătăţirea condiţiilor pentru eco-inovare în România, atât la nivelul sectorului public, cât şi al celui privat, beneficiind de experienţa Norvegiei şi facilitând astfel transferul de cunoştinţe şi bune practici.Ministerul Mediului şi Pădurilor şi-a asumat, prin acest proiect, rolul de catalizator în reorientarea economiei către eco-eficienţă, către modele durabile de producţie şi consum. Proiectul ECOEMERGE, cu  o valoare de 1.919.038 euro, a beneficiat în proporţie de 85% de finanţarea guvernului norvegian, prin Programul Norvegian pentru Creştere Economică şi Dezvoltare Durabilă în România, şi 15% cofinanţare naţională, asigurată prin bugetele Ministerului Mediului şi Pădurilor, Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.Pentru mai multe informaţii despre evenimentul final din cadrul proiectului ECOEMERGE, vă rugăm contactaţi:

Dna. Georgeta Terciu – Director, Direcţia de ComunicareTelefon: 021- 316 02 15 Int. 1478Mobil: 0754 231 016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/media-one1/inchiderea-proiectului-ecoemerge-dezvoltarea-pietelor-ecologice-emergente-din-romania