Mediacore lansează versiunea Mediacore CRM 2.4

Cluj Napoca - 23 februarie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Mediacore lansează versiunea Mediacore CRM 2.4, aplicaţie CRM cu o concepţie modernă, adaptată pieţei din România, concepută din start ca o soluţie accesibilă, uşor de implementat şi utilizat.


Obişnuiţi deja să primească feed-back la sugestiiile şi necesităţile lor de lucru, clienţii Mediacore CRM vor intra începând din această lună, gratuit, în posesia unei noi versiuni minore, Mediacore CRM 2.4.

Principala noutate adusă de versiunea Mediacore 2.4. o reprezintă introducerea funcţionalităţii de mail merge cu scopul de a automatiza generarea documentelor care au acelaşi conţinut, dar sunt adresate personal fiecărui destinatar în parte (contracte, fişe de intervenţie, e-mailuri, scrisori, formulare, plicuri, etc.)

“Mediacore CRM oferă utilizatorilor soluţia optimă de gestionare a relaţiilor cu clienţii şi implicit de creştere a vânzărilor. Realizăm acest lucru prin adaptarea permanentă la cerinţele pieţei româneşti, păstrând astfel caracterul dinamic şi personalizabil al soluţiei noastre. Din acest punct de vedere, prin versiunea Mediacore CRM 2.4 încercăm să oferim clienţilor noştri o mai bună gestionare a timpului prin generarea automată a diverselor documente cu care aceştia lucrează. Timpul de procesare a documentelor este scurtat considerabil, lăsând posibilitatea concentrării pe clienţii actuali, precum şi pe încheierea noilor vânzări.”

Funcţionalitatea mail merge îşi dovedeşte utilitatea atunci când utilizatorul doreşte obţinerea unui document Microsoft Word cu date din baza de date Mediacore CRM. Un exemplu concret este obţinerea unui document reprezentând un contract în care datele clientului şi datele contractului sunt completate automat în şablonul furnizat de utilizator.

“Avantajul utilizării acestei funcţionalităţi nu se rezumă doar la automatizarea documentelor. Clienţii noştri vor fi încântaţi să afle că, începând din această versiune, vor putea trimite e-mailuri personalizate la o lista de companii sau contacte.”

Accesibilitatea rămâne în continuare o trăsătură definitorie a soluţiei Mediacore CRM. Companiile care doresc să evalueze beneficiile utilizării acestei soluţii pot descărca aplicaţia, gratuit în versiune monoutilizator, accesând pagina web: crm.mediacore.ro. De asemenea, consultanţii Mediacore CRM sunt pregătiţi să răspundă solicitărilor şi întrebărilor tuturor utilizatorilor.

Despre Mediacore

Mediacore CRM este o aplicaţie dezvoltată în permanenţă avându-se în vedere două planuri: optimizarea şi ameliorarea permanentă a funcţionalităţilor existente prin încorporarea feedback-ului din piaţă, precum şi adăugarea de funcţionalităţi noi. Pe viitor se are în vedere creşterea posibilităţilor de personalizare, precum şi adăugarea de module noi.



SC MEDIACORE SRL
Cluj Napoca, Str. Dorobantilor, Nr. 105/110
Tel. 0364 264.066
Mobil 0788 595.799
office@mediacore.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mediacore/mediacore-lanseaza-versiunea-mediacore-crm-2-4