Sustinere europeana pentru protestul U.C.M.R. impotriva modificarilor legii medierii in Romania

BUCURESTI - 6 august 2013

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Juridic

Protestul Uniunii Centrelor de Mediere din Romania (U.C.M.R.) impotriva modificarilor legii medierii din Romania este sustinut de organizatii de referinta din domeniul ADR (alternative dispute resolution) din Europa si SUA.

Va inaintam alaturat una dintre scrisorile de sustinere primite si care vor fi inaintate catre toate autoritatile publice romane sesizate de U.C.M.R. (Parlament, Presedintie, Guvern, Avocatul Poporului etc.). 

Protestul U.C.M.R. se indrepta impotriva modificarilor legii medierii potrivit carora informarea prealabila in mediere se poate face si de catre judecatori, procurori, notari, avocati, consilieri juridici, precum si impotriva amendamentului aflat in discutia Comisiei Juridice prin care avocatii si notarii devin de drept mediatori.

UCMR a depus in luna iunie si iulie 2013 numeroase scrisori si sesizari la autoritatile publice romane, dar si europene, apreciind ca introducerea prevederilor modificatoare citate ar insemna distrugerea unei profesii si a unui corp profesional insemnat si in plina dezvoltare, golirea de continut a insusi conceptului de mediere si caderea in derizoriu a acestei proceduri eficiente si civilizate.

Nu in ultimul rand, s-ar ajunge la afectarea grava a evaluarii sistemului de justitie din Romania de catre organismele europene, pentru ca se blocheaza dezvoltarea unui sistem alternativ la justitia clasica, obligatie impusa Statelor Membre prin norme europene tocmai din cauza numeroaselor discutii privind eficienta si credibilitatea justitiei clasice.

In data de 2 iulie 2013, U.C.M.R. a organizat si o manifestatie de protest in fata Palatului Parlamentului.

In Romania, profesia de mediator si procedura acesteia sunt reglementate prin legea nr. 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Incepand cu 1 octombrie 2012 a intrat in vigoare legea nr. 115/2012, prin care partile sunt obligate sa participe la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii inainte de a apela la instanța de judecata. Incepand cu 1 august 2013, partile care nu fac dovada participarii la aceasta sedinta de informare vor fi sanctionate cu inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata.

                                                           

Uniunea Centrelor de Mediere din Romania (U.C.M.R.) este federatia nationala infiintata in 2005 care reuneste asociatii profesionale ale mediatorilor din toata tara.

 

 

 

Mugur Bogdan Mitroi

Presedinte U.C.M.R.

office@ucmro.ro

 

 

7-8 Essex Street, London WC2R 3L

Tel: 020 7624 3757  Fax: 020 7379 3558  Email: rutheldon@gmail.com

 

Patrons

Ms Cherie Booth QC The Rt Hon Kenneth Clarke QC MP  The Rt Hon Lord Dyson

The Rt Hon Lord Falconer of Thoroton The Rt Hon Lord Irvine of Lairg  The Rt Hon The Lord Judge

The Rt Hon Lord Neuberger of Abbotsbury  The Rt Hon Lord Phillips of Worth Matravers KG

Lady Slynn  The Rt Hon Baroness Williams of Crosby  The Rt Hon Lord Woolf of Barnes

Founder: His Hon George Dobry CBE QC

Executive Director: Alison Fenney

Executive Administrator: Ruth Eldon

 

Scrisoare deschisã

cãtre Administrația Prezidențială a României

Camera Deputaților

Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților

Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Justiție

Comisia Europeană - Vicepreședinte Viviane Reding

Ambasada britanică la București

Această scrisoare vine în sprijinul protestului iniţiat de către Uniunea Centrelor de Mediere din România, în legãturã cu prevederile de modificare a Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

 

Fundația Slynn, încă de la începuturile sale în 1998, a acţionat pentru a asigura legături între sistemul juridic englez și sistemele juridice din țările din Europa Centrală și de Est. În acest timp, a acumulat o experiență considerabilă în formarea mediatorilor, unul dintre membrii Fundației instruind peste 1.000 de mediatori în Marea Britanie și Europa din 1998. Mai mult, începând cu anul 2008, Fundaţia se implicã activ în furnizarea unor cursuri avansate de formare în domeniul medierii în Craiova, Buzãu şi Bucureşti, pentru membrii profesiei de mediere din România.

 

Încă de la început, formatorii Fundației au fost profund impresionaţi de talentul, motivația și devotamentul demonstrat de mediatorii români în curs de formare. Am asistat la progrese rapide în dezvoltarea profesiei de mediator în România, și rețineți că acum existã termene de comparație cu cele mai bune din Europa.

 

Modificarea OUG nr. 90/2012

Prin urmare, suntem foarte îngrijoraţi sã aflãm despre propunerile de modificare a legii medierii, prin care judecătorii, procurorii, consilierii juridici și notarii pot deveni mediatori în mod automat, dacã au o calificare de 5 ani.

 

Experiența noastră din Marea Britanie din ultimii 35 ani ne-a demonstrat faptul că este imperativ sã avem mediatori care au fost instruiţi în mod complex şi cu abilitate. Am constatat că, dacă mediatorii sunt instruiți corespunzător:

• sunt mult mai eficienţi în rezolvarea disputelor

• ratele de succes sunt mai mari

• satisfacția utilizatorilor creşte și

• numărul de experiențe dezamăgitoare în rândul utilizatorilor este redus

• mediatorii se simt mai încrezători și protejaţi în rolul lor

• mediatorii sunt în măsură să-şi utilizeze abilitățile în evitarea și gestionarea conflictelor, precum și în soluționarea acestora.

 

Suntem susţinuţi în acest punct de vedere de articolul 4 al Directivei UE privind medierea (2008), care prevede că: "Statele Membre vor încuraja formarea inițială și continuă a mediatorilor pentru a se asigura că medierea este efectuată într-un mod eficient, imparțial și competent în relaţie cu părțile".

 

În plus față de formarea completă, care este esențială, în această țară considerãm cã este esențial ca mediatorii să urmeze un număr prestabilit de ore de DPC (dezvoltare profesională continuă), care trebuie să includă o pregătire suplimentară sau alte experiențe practice de mediere. Experiența din Marea Britanie aratã că, dacă mediatorilor le lipsesc formarea și dezvoltarea profesională continuă necesare, aceştia pot, de exemplu: • sã aibã tendinţa de a negocia sau arbitra, mai degrabă decât a media efectiv

• sã lase pãrţile într-o poziţie mai rigidã

• sã distrugã posibile relații comerciale sau de familie viitoare, în loc sã le reconstruiascã şi sã le refacã.

 

 Mai mult, trainerii noştri au descoperit că abilitățile cerute de mediatori sunt destul de diferite de cele utilizate de către avocați: judecătorii și arbitrii, la rândul lor, sunt instruiți și condiționaţi sã gãseascã soluții și sã le impunã părților, în timp ce de la mediatori se așteaptă ca aceştia să faciliteze acorduri negociate în mod voluntar.

 

Am dori, de asemenea, să facem referire la un raport al Ministerului de Justiţie britanic privind justiția: "Evaluarea utilizării medierii judiciare în tribunalele dedicate ocupării forței de muncă" (anexat la prezenta scrisoare), care s-a bazat pe un studiu pilot privind eficiența, beneficiile și costurile de utilizare a judecătorilor ca mediatori în Tribunalele de muncă .

 

Experienţa britanică a arătat clar că administrarea medierii judiciare a reprezentat un proces nejustificat de costisitor și că ratele de succes au fost mai mici decât în acele cazuri soluționate în afara procesului de mediere judiciară.

 

Legea nr. 214/2013

Argumente similare și considerații ca cele de mai sus pot fi aplicate problemei ce se referă la a permite avocaților neinstruiţi, judecătorilor și notarilor să efectueze sedinţele de informare privind beneficiile medierii. Experiența din Marea Britanie în acest sens este foarte clară: mediatorii instruiți și calificați s-au dovedit a fi persoanele cele mai corespunzătoare pentru a oferi informaţii eficiente, sigure și convingătoare cu privire la mediere, în toate contextele sale, potențialilor utilizatori din rândul publicului larg.

 

Concluzie

 

Prin urmare, suntem de părere că ar fi cea mai nefericită variantă  pentru viitorul medierii în România, precum și pentru profesia de mediator, dacă aceste modificări ale legii vor fi puse în aplicare pe deplin.

 

Grupul extrem de instruit, format din aproximativ 7000 de mediatori români, joacă un rol vital în sistemul juridic local din România, precum și în consolidarea reputației României în comunitatea juridică internațională. Ar fi contra-productiv, credem noi, realizărilor remarcabile ale mediatorilor dvs., dacă ar fi copleșiți de numărul mare de alți "mediatori", cu niciun fel de instruire formală în mediere.

 

Am dori să încheiem această Scrisoare deschisa referindu-ne la un sondaj al UE privind medierea: "Cuantificarea costului determinat de neutilizarea medierii - o analiză a datelor (2011)" (de asemenea, anexat la prezenta scrisoare). Acest studiu a concluzionat că, în ciuda faptului ca medierea economisește timp și bani, era departe de a fi stabilită în mod solid în Europa. Raportul a sugerat faptul că, deoarece "medierea nu era o tendință naturală", utilizarea acesteia ar terbui să fie "stimulată".

 

Fundația este îngrijorată de faptul că aceste modificări propuse la legile românești pun în pericol stimularea și promovarea medierii ca un întreg la nivel național, și pot provoca, astfel, daune ireparabile pentru profesia de mediator în România în viitorul apropiat.

Sir Henry Brooke CMG, PC

President, on behalf of the Trustees of the Slynn Foundation

27th July 2013

 

 

 

Trustees: Mr Peter Williamson (Chairman) The Rt Hon Sir Henry Brooke (President)

The Rt Hon Sir Robin Auld  Mr Julian Acratopulo  Mr Charles Crawford CMG  Mr Mark Clough QC

Ms Marie Demetriou QC  The Hon Mr Justice Dingemans  The Rt Hon Sir David Keene 

The Rt Hon Sir David Latham  Mr David Vaughan CBE QC  The Hon Mr Justice Geoffrey Vos 

Mr Stephen J Lewis (Hon Sec and Treasurer)

Advisor to the Trustees: Mr Paul Randolph

Company Registration Number 3570705 Charity Registration Number 1072703

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7-8 Essex Street, London WC2R 3L

Tel: 020 7624 3757  Fax: 020 7379 3558  Email: rutheldon@gmail.com

 

Patrons

Ms Cherie Booth QC The Rt Hon Kenneth Clarke QC MP  The Rt Hon Lord Dyson

The Rt Hon Lord Falconer of Thoroton The Rt Hon Lord Irvine of Lairg  The Rt Hon The Lord Judge

The Rt Hon Lord Neuberger of Abbotsbury  The Rt Hon Lord Phillips of Worth Matravers KG

Lady Slynn  The Rt Hon Baroness Williams of Crosby  The Rt Hon Lord Woolf of Barnes

Founder: His Hon George Dobry CBE QC

Executive Director: Alison Fenney

Executive Administrator: Ruth Eldon

 

De la Preşedinte

 

27 iulie 2013

 

Am fost autorizat de Consiliul Fundației pentru a trimite această scrisoare deschisă în sprijinul protestului iniţiat de Uniunea Centrelor de Mediere din România, în legãturã cu prevederile de modificare a Legii nr. 192/2006 cu privire la mediere și organizarea profesiei de mediator.

 

În afara faptului cã sunt fost judecător cu o foarte mare experienţã, sunt, de asemenea, mediator experimentat, și timp de patru ani, am avut calitatea de președinte al Consiliului de Mediere Civilã din Anglia și Țara Galilor.

 

Abilitățile unui mediator instruit sunt foarte diferite de competențele sunt necesare unui avocat calificat, și în opinia mea, România ar face un pas înapoi foarte mare, dacã considerã că avocații (sau chiar judecătorii) au competența de a acționa în calitate de mediatori, fără a avea pregătirea de specialitate și experiența necesare.

Ar trebui să adaug că eu însumi am ţinut douã cursuri avansate de formare a mediatorilor din România, primul în Craiova și al doilea în Buzău, și sunt foarte impresionat de calitatea profesiei de mediere de comunitate în România, care ar putea fi afectatã în cazul în care aceste propuneri merg mai departe.

 

Sir Henry Brooke CMG PC.

 

Despre Medierea tehnica si Arta

Revista profesionala de mediere "Medierea Tehnica si Arta"
Fondata de FMMM in octombrie 2010, singura revista profesionala de mediere din Europa. Tiparita lunar, se distribuie gratuit in peste 100 de locatii in Romania (organizatii profesionale ale mediatorilor, instante de judecata, primarii, universitati, Biblioteca Centrala Universitara, Institutul National de Magistratura, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei s.a.m.d.), precum si catre organizatii internationale de ADR

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/medierea-tehnica-si-arta/sustinere-europeana-pentru-protestul-u-c-m-r-impotriva-modificarilor-legii-medierii-in-romania