Regal J. S. Bach la Ateneul Român

BUCURESTI - 21 mai 2013

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle, HR

Live site

Ateneul Român găzduiește în aceasta seară un regal J.S. Bach - Integrala Sonatelor pentru vioară şi clavecin obligat.

Regal J. S. Bach la Ateneul Român

   Concertul are loc marți, 21 mai, orele 19, în sala mare a Ateneului Român și este susţinut de Melinda Bereş (vioară barocă) şi Raluca Enea (clavecin) în cadrul stagiunii permanente a Filarmonicii George Enescu.

   Programul concertului cuprinde cele 6 sonate BWV 1014 - 1019 interpretate în variantă originală, la vioară barocă (copie după un model de Andrea Guarneri), şi la un clavecin flamand cu doua manuale (copie după Jan Ruckers). Un moment special al spectacolului îl constituie un allegro la clavecin solo în ultima sonată din program. În muzica sa, Bach s-a depărtat de un basso continuo baroc bogat, format dintr-un grup de instrumente. Reconsiderând statutul clavecinului în muzica de cameră, Bach l-a transformat dintr-un instrument cu rol de acompaniament în basso continuo într-un instrument independent.

    Violonista Melinda Béres este laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. S-a perfecţionat cu artişti renumiţi, precum Jacques Saint-Yves, Devich Sándor, Jaap Schroeder, Ferenc Gábor, Mira Glodeanu etc. A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate (Germania, Ungaria, Polonia, Austria, Elveţia, Spania, Suedia, Franţa, Rusia, Belgia). În prezent este conferenţiar universitar la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca.

   Clavecinista Raluca Enea a urmat studii de perfecţionare în Germania, a susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate pe scene din Norvegia, Germania, Franţa, Ungaria. De asemenea este director artistic al Festivalului de Muzică Veche Bucureşti şi doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

    La puțin timp după moartea lui J.S. Bach, fiul său - Carl Philip Emanuel Bach - i-a scris despre Sonatele pentru vioara si clavecin obstinat lui Johan Nicolaus Forkel (primul biograf al lui Bach) următoarele cuvinte: „unele dintre cele mai bune lucrări ale îndrăgitului meu tată, sonatele încă îmi par minunate şi îmi aduc o imensa bucurie, cu toate că dateaza de mai mult de 50 de ani.”

   Testul timpului l-a consacrat pe Bach ca unul dintre cei mai mari compozitori ai muzicii culte în genere, iar sonatele lui rămân la fel de pline de viață şi în secolul al XXI-lea.

Despre Medieval Praxis


Agenţie de Relaţii Publice specializată în organizarea de evenimente culturale şi educative dedicate muzicii vechi şi artelor Evului Mediu.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/medieval-praxis/regal-j-s-bach-la-ateneul-roman