Asociația Merci Charity Boutique și Regina Maria extind serviciile de medicină dentară mobilă pentru copii din Timiș și Constanța

BUCURESTI - 16 aprilie 2026

Comunicat tip General in CSR

Asociația Merci Charity Boutique, alături de Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, continuă parteneriatul pentru al doilea an consecutiv și extinde serviciile de medicină dentară mobilă în comunități vulnerabile din județele Timiș și Constanța.

Medicii noștrii cu copiii tratați

Medicii noștrii cu copiii tratați

În perioada aprilie – noiembrie 2026, unul dintre cabinetele stomatologice mobile ale asociației va ajunge în comunitățile Topalu (județul Constanța) și Cerneteaz (județul Timiș), unde 100 de copii vor beneficia de consultații și tratamente stomatologice gratuite, realizate de medici dentiști și studenți voluntari.

Selecția acestor comunități a fost realizată pe baza nevoii reale de acces la servicii stomatologice, în zone unde prevenția și educația pentru sănătate orală sunt limitate sau dificil de accesat. Intervențiile nu se limitează la tratarea problemelor existente, ci includ și controale de specialitate și sesiuni de educație pentru igienă orală.

Proiectul este susținut și de colaborarea cu Teach for Romania, care facilitează accesul în comunități prin rețeaua locală de profesori și contribuie la identificarea copiilor care au cea mai mare nevoie de intervenție.

„Pentru mulți copii din comunități vulnerabile, întâlnirea cu medicul stomatolog nu se întâmplă aproape niciodată. Prin acest proiect, ne dorim nu doar să oferim tratamente, ci și să creștem nivelul de conștientizare privind importanța sănătății orale”, a declarat Dr. Ionuț Leahu, CEO Clinicile Dentare Regina Maria.

Parteneriatul dintre cele două organizații are ca obiectiv apropierea serviciilor medicale de comunitățile vulnerabile, prin soluții inovatoare precum cabinetele mobile, care elimină barierele legate de distanță și costuri.

„Prin acțiunile de tratament stomatologic la firul ierbii, ne propunem să reducem inegalitățile în accesul la servicii medicale și să susținem dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase încă din copilărie”, a declarat Alina Ohanisian, președintele asociației.

Rezultatele parteneriatului din 2025 confirmă impactul acestui model. În comunitatea Găiseni, 50 de copii au beneficiat de tratamente gratuite, fiind realizate 373 de intervenții stomatologice. Pentru 7 din 10 copii, aceasta a fost prima vizită la medicul stomatolog. Valoarea totală a intervențiilor a depășit 108.000 lei.

Proiectul „Zâna Merciluță” continuă să demonstreze că medicina mobilă poate aduce servicii de sănătate acolo unde acestea lipsesc și că parteneriatele cu companii responsabile pot scala impactul acestor acțiuni la nivel național.

Contact:
[email protected]
www.zanamerciluta.ro

Despre Merci Charity Boutique

Asociația Merci Charity Boutique, fondată în 2012, dezvoltă proiecte de sănătate, educație și sustenabilitate pentru copii și comunități vulnerabile. Prin proiectul „Zâna Merciluță”, a oferit tratamente stomatologice gratuite pentru peste 11.000 de copii, prin primele cabinete mobile din România. Organizația reinvestește 100% din profiturile magazinului social ALTRNTV în programe de prevenție și educație pentru sănătate.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/merci-charity-boutique/asociatia-merci-charity-boutique-si-regina-maria-extind-serviciile-de-medicina-dentara-mobila-pentru-copii-din-timis-si-constanta