Discuții între ministrul afacerilor interne și Ambasadorul Japoniei pentru un Acord în domeniul combaterii criminalității organizate

BUCURESTI - 7 ianuarie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Media / Publicitate, Politic, Institutii Publice

Ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, a avut joi, 7 ianuarie a.c., la sediul MAI, o întrevedere cu Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Japoniei la Bucureşti, E.S. domnul Kisaburo Ishii.

În cadrul întrevederii, ministrul afacerilor interne a exprimat interesul României pentru permanentizarea eliminării obligativităţii regimului de vize pentru cetăţenii români care călătoresc în Japonia, precum şi întreaga disponibilitate pentru continuarea dialogului cu autorităţile de resort de la Tokyo, în scopul identificării celor mai bune soluţii care să conducă la atingerea acestui deziderat.

Discuții între ministrul afacerilor interne și Ambasadorul Japoniei pentru un Acord în domeniul combaterii criminalității organizate

În acest sens, a fost subliniată eficienţa activităţii ataşatului de afaceri interne român acreditat în Japonia și aportul pe care acesta l-a avut la prelungirea Programului „Visa Waiver” pentru România pentru o perioadă de 3 ani, până la data de 31.12.2018.

 

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre diversificarea colaborării bilaterale în domeniul cooperării polițienești, în acest sens, demnitarul român evidențiind intenția țării noastre de dezvoltare a cadrului juridic bilateral, prin încheierea unui Acord de cooperare în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi a terorismului.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-interne/discutii-intre-ministrul-afacerilor-interne-si-ambasadorul-japoniei-pentru-un-acord-in-domeniul-combaterii-criminalitatii-organizate