Întrevederea secretarului de stat Bogdan Tohăneanu cu emisarul special pe probleme de trafic de fiinţe umane
BUCURESTI - 2 aprilie 2014
Comunicat tip General in Administratie Publica, Institutii Publice
Secretarul de stat în M.A.I., Bogdan Tohăneanu, a avut ieri, la sediul MAI, o întâlnire oficială cu emisarul special pe probleme de trafic de fiinţe umane din Home Office din Marea Britanie, Sir Antony Steen.
În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte ale cooperării româno-britanice, în domeniul combaterii traficului de persoane, a modalităţilor de manifestare ale fenomenului şi modurile concrete de acţiune.
Oficialul britanic a evidenţiat foarte buna colaborare operativă a celor două părţi, subliniind faptul că, aceasta a condus la înregistrarea de progrese în combaterea infracţionalităţii comise pe teritoriul Marii Britanii de unii cetăţeni români.
Sir Antony Steen a fost interesat de aspectele privind protecţia şi procedurile de reinserţie a cetăţenilor români, apreciind eficienţa funcţionării Centrelor Victimelor Adulte de la nivel teritorial, vizitate în urmă cu câteva zile.
De asemenea, oficialul britanic s-a interesat de politicile şi viziunea autorităţilor competente din ţara noastră pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă victimele traficului, în procesul de asistare şi în cel de reintegrare.Secretarul de stat, domnul Bogdan Tohăneanu a precizat faptul că încă din anul 2002 structurile de combatere a criminalităţii organizate din ţara noastră au fost angajate direct în acţiuni operative cu reprezentanţii autorităţilor de aplicare a legii din Marea Britanie şi a subliniat disponibilitatea autorităţilor române de a coopera şi în continure pentru creşterea eficenţei în combaterea acestui flagel.
În cadrul discuţiilor, domnul Bogdan Tohăneanu a prezentat şi demersurile instituţionale făcute de Ministerul Afacerilor Interne - maniera în care se gestionează această problematică complexă, în special prin Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane.
Alături de secretarul de stat Bogdan Tohăneanu, din delegaţia MAI a făcut parte şi directorul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, cms. şef Romulus Nicolae Ungureanu, precum şi alţi oficiali din minister.
-
MAI Centrul de Presa - Directia Informare si Relatii Publice
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
-
Pagina contact: Contact MINISTERUL AFACERILOR INTERNE