Întrevederea secretarului de stat dr. Raed Arafat cu reprezentanţi ai Serviciului de Salvare Aeriană REGA

BUCURESTI - 11 februarie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica, Institutii Publice

Live site

Secretarul de stat Raed Arafat a avut marţi, 11 februarie a.c., o întrevedere de lucru cu reprezentanţii Serviciului de Salvare Aeriană REGA din Confederaţia Elveţiană şi cei ai Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., în cadrul proiectului “Rega SMURD Air Rescue Project (RSARP)”.

Secretarul de stat Raed Arafat a avut marţi, 11 februarie a.c., o întrevedere de lucru cu reprezentanţii Serviciului de Salvare Aeriană REGA din Confederaţia Elveţiană şi cei ai Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., în cadrul proiectului “Rega SMURD Air Rescue Project (RSARP)”.Discuţiile purtate la sediul M.A.I., la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Sănătății, au vizat evaluarea activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului, constituind totodată o excelentă oportunitate pentru planificarea acţiunilor ce urmează să fie derulate în perioada următoare.Proiectul are drept scop transferul de cunoştinţe şi experienţă în domeniul serviciilor medicale de urgenţă şi al operaţiunilor de salvare aeriană. Acesta prevede o cooperare pe termen lung, sub formă de twinning (înfrăţire), între cele două servicii - REGA şi componenta aeromedicală a SMURD, prin I.G.Av, în beneficiul echipajelor destinate operaţiunilor de salvare aeriană şi al pacienţilor ce necesită o astfel de asistenţă.

* * *

Proiectul “Rega SMURD Air Rescue Project (RSARP)” a fost demarat în baza Acordului-cadru între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea Programului de cooperare elveţiano-român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene Extinse.Acesta are la bază evaluările efectuate de către specialiştii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., Ministerului Sănătăţii şi Serviciului de Salvare Aeriană REGA din Confederaţia Elveţiană. Proiectul prevede o contribuţie a părţii elveţiene de peste 1,5 milioane franci elveţieni, cofinanţarea părţii române, în valoare de 264.843 franci elveţieni, aceasta fiind acoperită prin costurile de utilizare ale elicopterelor SMURD, în cadrul programului de pregătire a personalului.