20 IULIE – ZIUA AVIAŢIEI ROMÂNE ŞI A FORŢELOR AERIENE

BUCURESTI - 19 iulie 2017

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Media / Publicitate

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, Statul Major al Forţelor Aeriene organizează o serie de manifestări care se vor desfăşura după următorul program:

MAPN

MAPN

Joi, 20 iulie, între orele 10.00-11.00, are loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, Bucureşti. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare din dotarea Forțelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum și Iacării Acrobați.

Miercuri, 19 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, se vor desfășura antrenamente de zbor la care vor lua parte militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române, dar şi din dotarea Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informaţii.

În perioada 18 iulie – 30 septembrie, între orele 9.00-16.00, Muzeul Național al Aviației Române organizează expoziţia „Aeronautica română în timpul marilor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz”. Expoziția cuprinde fotografii, documente și obiecte reprezentative, iar vizitatorii vor putea afla amănunte despre eroii aeronauticii și faptele lor.

Toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene vor sărbători evenimentul prin ceremonii militare şi religioase, concursuri sportive, simpozioane şi activităţi specifice tradiţiei militare.

Secţia Presă

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.