Activitatea Forţelor Terestre ale Armatei României în anul 2015

BUCURESTI - 17 februarie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic

Autoevaluarea activităţii Forţelor Terestre ale Armatei României în anul 2015 a avut loc marţi, 16 februarie, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Mihnea Motoc, a consilierului de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Sebastian Huluban, a şefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, şi a altor personalităţi militare şi civile.

  Activitatea Forţelor Terestre ale Armatei României în anul 2015

 Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Dumitru Scarlat, a prezentat modul de îndeplinire a obiectivelor categoriei de forţe în anul precedent, precum şi priorităţile pentru anul 2016.

            Generalul-maior Scarlat s-a referit, în principal, la participarea a celor peste 1.000 de militari la misiuni în afara teritoriului statului român, la cele aproximativ 70 de exerciţii majore naţionale, multinaţionale şi la misiunile de intervenţie în sprijinul populaţiei.

            De asemenea, şeful S.M.F.T. a precizat că un alt obiectiv important al anului 2015 a fost creşterea gradului de operativitate al principalelor categorii de tehnică militară (tancuri, transportoare amfibii blindate, maşini de luptă ale infanteriei) prin executarea de reparaţii în companii din industria naţională de apărare.

            Ministrul Mihnea Motoc a apreciat activitatea militarilor din forţele terestre, în mod aparte participarea acestora la misiuni în teatrele de operaţii şi a remarcat contribuţia importantă a Statului Major al Forţelor Terestre în procesul de operaţionalizare a celor două structuri NATO de comandă-control de pe teritoriul României.

            „În contextul procesului de reconfigurare a posturii militar-strategice de descurajare şi apărare a Alianţei, avem nevoie de capabilităţi militare credibile, cu o înzestrare adecvată şi militari bine pregătiţi. Un rol important în acest proces îl are finanţarea, iar alocarea bugetară din acest an este un prim pas în atingerea nivelului propus de 2 % din PIB în anul 2017”, a mai adăugat ministrul apărării naţionale.

             Mihnea Motoc a prezentat militarilor din forţele terestre priorităţile strategice ale M.Ap.N. (alinierea structurii şi a managementului resurselor Armatei la cele mai bune practici ale NATO, consolidarea prezenţei NATO în România, achiziţionarea/revitalizarea echipamentelor militare şi creşterea calităţii vieţii personalului).

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/activitatea-fortelor-terestre-ale-armatei-romaniei-in-anul-2015