Campanie de donare sânge la SUUMC

BUCURESTI - 29 iunie 2016

Comunicat tip General in Sanatate, Social, CSR

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr.Carol Davila” a inițiat o campanie de informare și promovare a donării de sânge, intitulată ”Numai împreună putem salva!”, în vederea creșterii numărului de donatori și salvării vieților pacienților care au nevoie de transfuzii sanguine.

Campanie de donare sânge la SUUMC

Inițiatorii campaniei dau doar cinci motive pentru care fiecare dintre noi ar trebui să devină donator:

1. Cineva are nevoie de sânge o dată la trei secunde. În medie, este nevoie de 500.000 de unități anual, în România.  Numai în București, necesarul zilnic este de 1000 de unități, iar anul trecut doar 66 la sută din cerere a fost acoperită. Nu există substitut pentru sângele uman.

2. Donatorii de sânge sunt adevarați eroi! De altfel, sângele donat de tine va fi descompus în mai multe componente și vei putea să ajuți până la trei vieți omenești!

3. Dacă donatorii eligibili ar dona sânge periodic, de la patru până la șase ori pe an, necesarul unităților de sânge ar fi acoperit, iar problema insuficienței unităților de sânge ar fi de domeniul trecutului.

4. 60  la sută din populație va avea nevoie de sânge la un moment dat al vieții, cu toate că doar 2 la sută din populație donează sânge.

5. Este cel mai bun lucru pe care poți să îl faci!

Programul Centrului  de transfuzie sanguină al Ministerului Apărării Naţionale este, de luni până vineri, între 7.30 și 11.30, dar pot fi organizate și sesiuni mobile de donare de sânge  (la sediul companiilor, la evenimente publice, etc.). Detalii suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 021.316.61.47.

          Toate elementele privitoare la campania Numai împreună putem salva!” se găsesc pe pagina de internet a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”Dr.Carol Davila”, la adresa http://www.scumc.ro/campanii-de-educatie-pentru-sanatate/numai-%C3%AEmpreun%C4%83-putem-salva/.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/campanie-de-donare-sange-la-suumc