Șeful SMG la ceremonia de plecare în Afganistan a „Rechinilor Albi"

BUCURESTI - 25 iulie 2016

Comunicat tip General in Politic

Şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, va participa luni, 25 iulie, începând cu ora 10.00, la ceremonia de plecare în misiune, în Teatrul de Operaţii din Afganistan, a Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței „Rechinii Albi", în Piața Ovidiu din Constanța.
După ce au parcurs un program de patru luni de pregătire, militarii sunt gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, pentru asigurarea protecţiei bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgane.

  Șeful SMG la ceremonia de plecare în Afganistan a „Rechinilor Albi

Batalionul 341 Infanterie cunoscut și sub denumirea de „Rechinii Albi” este o unitate de elită a Armatei României și a executat până în prezent următoarele misiuni externe: „ROFND VIII-X” (2004-2005) în Kosovo, „IRAQI FREEDOM” (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.

Ca semn al recunoașterii valorii profesionale, dar și ca o provocare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie „Constanța” a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de militari din alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Turcia.

Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, drapelul de luptă al Batalionului 341 Infanterie „Constanța” este decorat cu următoarele distincții și medalii: „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, „Emblema de Onoare a Statului Major General” și medalia „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn de război”.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/eful-smg-la-ceremonia-de-plecare-in-afganistan-a-rechinilor-albi